FOTO Turişti blocaţi la Cabana Voina din masivul Iezer-Păpuşa. Un bolovan de două tone s-a prăbuşit pe carosabil
0
Mai mulţi turişti au rămas blocaţi duminică noaptea la Cabana Voina din judeţul Argeş din cauza alunecărilor de bolovani care au ajuns pe carosabil. Salvamontiştii argeşeni au reuşit să-i ajute pe oameni, dar pietre uriaşe au rămas în continuare în drum.
Din cauza ploilor torenţiale, căderile de bolovani au blocat accesul către şi dinspre masivul Iezer-Păpuşa. Un grup de turişti a rămas blocat la Cabana Voina şi a cerut ajutor.
"Salvamontiştii argeşeni au acţionat la eliberarea drumului şi a turiştilor blocaţi", precizează Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş.
Salvamontorii montani au reuşit să facă o trecere, astfel încât turiştii să poată coborî, dar bolovanii gigant au rămas tot în drum. Cel mai mare are circa două tone.
În Argeş, vijelia a pus a pământ copaci, iar ploile au inundat mai multe gospodării.




