Expoziția „Aminitiri din Argeşul de altădată" aduce la Muzeul Județean fotografii și costume de epocă
Expoziţia este organizată în colaborare cu alte instituţii culturale din județ și din ţară, printre care și Muzeul Naţional de Istorie al României.
Expoziția temporară „Aminitiri din Argeşul de altădată" se va deschide joi, la ora 19, la Muzeul Județean. Argeșenii pot admira, până pe 15 septembrie, documente ale unor timpuri apuse, obiecte de artă, de uz caznic, fotografii, ilustrate şi ziare dar și piese vestimentare care vorbesc despre Argeșul de altădată.
Teatrul Davila va pune la dispoziţia organizatorilor costume de epocă, care vor fi purtate de tinerii care vor fi gazdele evenimentului.
Expoziţia este organizată în colaborare cu Muzeul Goleşti, Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu dar și cu instituții de prestigiu din țară, printre care și Muzeul Naţional de Istorie al României.























































