Explozie într-un apartament din Câmpulung Muscel
0
O explozie s-a produs astăzi într-un apartament din Câmpulung Muscel. Din primele cercetări, explozia ar fi fost cauzată de o instalaţie improvizată de încălzire. O persoană a fost rănită, fiind necesară intervenţia medicilor.
După cum ne-a precizat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeş, ”explozia a avut loc într-un apartament situat la etajul trei al unui bloc din cartierul Rotunda din Câmpulung Muscel. Uşile şi geamurile apartamentului au fost smulse de suflul exploziei. Această explozie nu a fost urmată de un incendiu. Proprietarul locuinţei, un bărbat de 70 de ani, prezintă arsuri la nivelul feţei. Celelalte apartamente din imobil nu au fost afectate”.
Două autospeciale de pompieri şi un echipaj SMURD au intervenit la faţa locului.