Elevi prinși jucând cărți pe bani în fața liceului. Ce pedepse au primit de la Jandarmerie

0
Publicat:

Un echipaj al Jandarmeriei Argeș a depistat în după-amiaza zilei de miercuri, 7 septembrie, trei elevi din Pitești care jucau cărți pe bani. Doi dintre ei au fost amendați, al treilea primind un avertisment.

Doi dintre elevi au fost amendați FOTO Jandarmeria Argeș
Doi dintre elevi au fost amendați FOTO Jandarmeria Argeș

„Trei minori, elevi de liceu, au înțeles greșit îndemnul de "a se pune cu burta pe carte", confundând cartea cu cărțile de joc. Aceștia au fost depistați de jandarmii argeșeni, în timp ce jucau cărți pe bani, în fața unui liceu din Pitești”, spun reprezentanții Jandarmeriei Argeș.

În urma jocului de noroc, doi dintre elevii minori au primit câte o amendă în valoare de 500 de lei fiecare, iar cel de-al treilea - un avertisment scris din partea jandarmilor.

Totodată, cărțile de joc și banii folosiți de aceștia au fost confiscate, potrivit normelor legale.

Jandarmii asigură măsurile de ordine și siguranță publică la 14 instituții de învățământ de pe raza județului Argeș.

Pe parcursul anului școlar trecut, o comisie mixtă înființată de către Prefectura Argeș a constatat sute de fapte penale și cu caracter contravențional în unitățile de învățământ din județ.

Este vorba de 97 de fapte penale cu incidență în unitățile de învățământ sau în zona adiacentă. Cele mai multe infracțiuni au fost sesizate privind lovirea sau alte violențe, nu mai puțin de 64.

De asemenea, polițiștii din Argeș au fost sesizați la școli și de 8 infracțiuni privind purtarea abuzivă, 8 infracțiuni de furt, 7 apeluri pentru portul sau folosirea de obiecte periculoase, 4 de amenințare și 3 privind abuzul în serviciu.

La o școlă din mediul rural din Argeș a fost sesizată și o infracțiune privind agresiunea sexuală, o alta de distrugere și una privind ultrajul contra bunelor moravuri.

Jandarmeria Argeș a constatat pe parcursul anului școlar precedent 175 de fapte cu caracter contravențional petrecute în școli. Nu mai puțin de 137 dintre acestea au fost reprezentate de consumul de tutun. În total, Jandarmeria Argeș a sancționat anul școlar trecut 163 de elevi.

„Legat la fumatul în unități de învățământ, am făcut și noi o verificare. Chiar colegii din Prefectură au surprins mai multe persoane care nu respectau această lege. În consecință, am cerut Poliției Argeș și Jandarmeriei Argeș să transmită către Inspectoratul Școlar Județean datele celor prinși că au fumat în școli. Iar conducerea Inspectoratului Școlar trebuie să ceară ca ei să fie sancționați și conform regulamentelor de ordine interioară”, spune prefectul Radu Perianu.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite