Cum a salvat un poliţist un bărbat care a anunţat pe Facebook că se sinucide
0Ministerul Afacerilor Interne a ţinut să îl elogieze într-o postare pe Facebook pe comandantul Poliţiei Câmpulung Muscel, după ce acesta a salvat un bărbat care anunţase pe Facebook că se sinucide şi aruncă în aer apartamentul în care locuieşte.
Un bărbat din Câmpulung Muscel a anunţat pe Facebook acum câteva zile că se va sinucide din cauza mai multor probleme financiare. “Îmi voi pune capăt zilelor, voi arunca în aer apartamentul în care stau”, a scris bărbatul.
La scurt timp după ce a aflat de intenţiile sinucigaşe ale bărbatului, comisarul-şef Marian Iordache, şeful Poliţiei Câmpulung-Muscel, a mers la blocul unde locuia bărbatul. Comandantul Poliţiei Câmpulung Muscel îl cunoştea pe bărbat, după ce în urmă cu câteva luni îl ajutase într-o problemă medicală a fiicei sale. De această dată, bărbatul era îngrijorat că îşi va pierde locuinţa. Din cauza reducerii indemnizaţiei de revoluţionar, acesta susţinea că nu mai are posibilitatea să îşi achite obligaţiile financiare.
După o discuţie purtată faţă în faţă, ca de la om la om, poliţistul l-a convins să renunţe la orice act nesăbuit.
După acest episod şi după ce a conştientizat că nu este singur, a revenit cu o postare, în care îi mulţumea comisarului-şef Marian Iordache pentru sprijin şi pentru discuţia purtată.
“Dragi prieteni, în primul rând vă mulţumesc că aţi dat importanţă demersului pe care l-am făcut public către înaltele autorităţi care, de fapt, nu au rămas pasive şi au intervenit. Domnul comandant al Poliţiei Câmpulung, comisarul şef Marian Iordache, m-a oprit de la gestul pe care eram gata să îl fac. Eram disperat din cauza situaţiei în care mă aflu…”, a scris bărbatul.
Comandantul Poliţiei Câmpulung i-a promis bărbatului că îl va ajuta să găsească o soluţie pentru a ieşi din impasul în care se află.
Postarea Ministerului Afacerilor Interne, scrisă în seara zilei de 8 martie, a strâns în mai puţin de 13 ore peste 7.000 de aprecieri, comentarii şi distribuiri.
Absolvent al Academiei de Poliţie în 1998, Marian Iordache a condus o perioadă Poliţia Mioveni, iar din martie 2020 este comandantul Poliţiei Câmpulung Muscel.