Cum a ajuns victima unui polițist, care i-a pretins favoruri sexuale, să fie condamnată înaintea agentului

0
Publicat:

O femeie din Argeș, victima unui polițist care a cerut favoruri sexuale pentru a nu o amenda, a ajuns, la rândul ei, în atenția oamenilor legii. Tânăra și-a schimbat declarațiile pentru a-l proteja pe agentul de poliție.

O tânără a fost condamnată  după ce a încercat să protejeze un polițist Foto: Ziarul Profit
O tânără a fost condamnată după ce a încercat să protejeze un polițist Foto: Ziarul Profit

Răsturnare de situație în dosarul unui polițist din Curtea de Argeș, care a fost trimis în judecată pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual. Agentul Viorel Derviș i-a cerut unei tinere, în perioada de pandemie din anul 2020, favoruri sexuale în loc să o amendeze pentru că nu avea asupra ei declaraţia pe propria răspundere.

Femeia a depus plângere împotriva sa, iar polițistul a ajuns să fie judecat. La trei ani și jumătate de la săvârșirea faptei, presupusa sa victimă a ajuns să fie condamnată înaintea sa.

Elena M., în vârstă de 21 de ani, a fost condamnată, pe 12 octombrie 2023, de Judecătoria Topoloveni, la un an de închisoare, cu suspendare, pentru favorizarea făptuitorului. Decizia instanței a rămas definitivă prin neapelare.

Femeia a încercat să îl protejeze pe agentul de poliție, deși tot ea a fost cea care a făcut plângere împotriva lui. Încă de la primul termen de judecată din dosarul polițistului, victima a avut o altă versiune față de ceea ce s-ar fi întâmplat.

Tânăra a susținut în fața judecătorului că Viorel Derviș nu i-a pretins favoruri de natură sexuală și că a înțeles în mod greşit intenția lui.

„În faţa instanţei de judecată inculpata M.F.E., în esenţă, a declarat că, la data de 05.04.2020, agentul de poliţie D.V. nu i-a pretins favoruri de natură sexuală pentru ca acesta din urmă să nu o sancţioneze contravenţional, iar în legătură cu apelul telefonic din data de 05.04.2020, inculpata a declarat că a fost în eroare, întrucât acea discuţie telefonică a avut-o cu concubinul acesteia care era plecat în străinătate. Întrucât acesta a apelat-o după un număr necunoscut, nu a recunoscut vocea concubinului, crezând că este agentul de poliţie. Inculpata a subliniat cu convingere că agentul de poliţie nu i-a pretins favoruri sexuale, aceasta înţelegând totul greşit de frică”, se arată în dosarul Judecătoriei Topoloveni.

Din victimă a devenit infractor

În urma declarației, față de femeie s-a deschis un dosar penal în care s-au făcut cercetări pentru favorizarea făptuitorului. Fiind audiată de procurori în cursul urmăririi penale, aceasta a recunoscut că a mințit în fața instanței. În plus, tânăra a mai precizat procurorilor că ar fi primit bani de la familia polițistului pentru a-și schimba declarația.

Fiind audiată în cursul urmăririi penale în cadrul dosarului…, a arătat că declaraţia dată în faţa instanţei la data de 11.11.2021 nu corespunde adevărului, procedând de maniera aceasta deoarece fratele inculpatului D.V. a făcut presiuni asupra acesteia pentru a-şi schimba declaraţia, primind la schimb suma de 3.000 de lei… Acest aspect este confirmat şi de concubinul inculpatei, care a declarat că a primit suma de 3.000 de lei personal… pentru ca inculpata să-şi modifice declaraţiile cu scopul de a-l favoriza...” se mai arată în dosar.

„„Hai că au avut noroc cu tine, că dacă nu, îi curentam pe toţi”

Agentul de poliție Viorel Derviş este acuzat că, în aprilie 2020, a cerut favoruri sexuale unei tinere, în vârstă atunci de 18 ani, ca să nu o amendeze pe ea și pe alți doi membrii ai familiei pentru că nu aveau asupra lor declaraţia pe propria răspundere, document necesar în perioada stării de urgenţă.

În aceeași zi, polițistul ar fi sunat-o pe aceasta ca să se întâlnească cu el. Femeia a înregistrat convorbirea telefonică avută cu acesta  și a depus o plângere la poliție. Tânăra chiar a pus la dispoziţia procurorilor conversația telefonică avută cu polițistul.

Hai că au avut toţi noroc cu tine azi, că dacă nu, îi curentam pe toţi, câte 2.000 de lei le dădeam amendă!”, spunea agentul, pe înregistrarea telefonică, încercând să stabilească o întâlnire cu tânăra.

La Judecătoria Topoloveni continuă judecata în dosarul în care agentul de poliție Viorel Derviș a fost trimis în judecată, în iunie 2021, pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual. Următorul termen a fost stabilit pe 11 ianuarie 2024.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite