Bercea Mondialu: ,,Banii erau pentru Traian Băsescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sandu Anghel a fost dus joi la Judecătoria Piteşti, unde avea termen într-un alt proces, în care a cerut schimbarea regimului de detenţie, iar înainte de intrarea în sala de judecată, el a spus că sacii de bani pe care i-a dat lui Mircea Băsescu erau pentru Traian Băsescu. Avocatul lui Bercea, Pavel Abraham, susţine că clientul său are de spus multe lucruri despre multe persoane importante pe care le-a cunoscut.

Sandu Anghel a fost transportat azi la Judecătoria Piteşti, unde avea termen într-un alt proces, în care a cerut schimbarea regimului de detenţie, iar referitor la afirmaţia sa că sacii de bani pe care i-a dat lui Mircea Băsescu erau pentru Traian Băsescu, avocatul Pavel Abraham spune că acuzaţia, extrem de gravă, trebuie probată.

,,Are extraordinar de multe de spus, foarte, foarte multe lucruri faţă de foarte multe persoane. Este un om complex, cu o pregătire şcolară redusă, dar cu o dotare nativă deosebită şi care ştie să cultive relaţiile cu personalităţi. Pentru aceasta a recurs la diferite activităţi, unele apreciate ca legale, altele ca ilegale, dovadă că răspunde pentru unele, dar există şi o dreptate a lui, după părerea mea, care nu trebuie negată, chiar dacă uneori trebuie să ne îndoim de anumite aprecieri. Sunt fapte care, după părerea mea, dacă sunt reale, deosebit de grave, sensibile, şi nu aş vrea să plasez o vinovăţie asupra domnului preşedinte sau a oricui altcuiva. Dacă faptele sunt reale, atunci ne vom strădui să le probăm în instanţă, dacă nu, vor rămâne în această formă, aşa cum opinia publică le-a perceput.Nu aş putea să precizez o sumă, m-aş referi doar la sumele pe care le-a vehiculat, cele două milioane de care a afirmat la un anumit moment şi acum la sacii de bani. Sigur, dânsul face aprecieri de acest fel, că sumele sunt foarte mari, care au fost date. Dar asta trebuie dovedit. Cu experienţa pe care o am, există o doză de credibilitate în foarte multe lucruri." a declarat Pavel Abraham.

Avocatul Pavel Abraham a mai spus că, în opinia sa, orice acuzaţie apărută în spaţiul public nu ar trebui să fie comentată decât în momentul în care este probată, deoarece vehicularea publică de o manieră atât de puternică are un impact negativ pentru imaginea României. La Curtea de Apel Piteşti a fost programată,astăzi, judecarea contestaţiilor formulate de Sandu Anghel şi fiica sa, Izaura Anghel, faţă de măsurile preventive dispuse de Tribunalul Argeş în dosarul mituirii unui agent de la Penitenciarul Colibaşi.

Tribunalul Argeş a dispus, pe 18 septembrie, luarea măsurii arestului la domiciliu în cazul Izaurei Anghel, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi dare de mită. Instanţa a admis, în acelaşi dosar, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş privind arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului Sandu Anghel, care deja execută o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Colibaşi. Sandu Anghel şi Izaura Anghel sunt acuzaţi că au încercat să mituiască un agent de la Penitenciarul Colibaşi, pentru a introduce un telefon mobil în închisoare. Sandu Anghel a fost condamnat definitiv de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 ani şi 9 luni închisoare pentru tentativa de omor calificat, după ce în 2011 şi-a înjunghiat unul dintre nepoţi, pe Ionuţ Anghel, în urma unei altercaţii care a avut loc într-un bar din oraşul Drăgăneşti-Olt. El îşi execută pedeapsa în Penitenciarul Colibaşi.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite