Bacalaureat de toamnă 2014: 174  de absenţi şi 5 eliminaţi la proba scrisă la limba română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avizier Grupul Şcolar Armand Călinescu Piteşti
Avizier Grupul Şcolar Armand Călinescu Piteşti

În Argeş, la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat s-au înscris, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, 2.156 de candidaţi (1.427 din promoţia curentă şi restul din seriile anterioare). Luni, la prima dintre probele scrise, cea de limba şi literatura română, au lipsit 174 dintre candidaţii înscrişi, iar 5 dintre cei prezenţi au fost prinşi copiind.


Emoţiile au fost ceva mai mari decât la evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi, acolo unde a fost cazul, într-o limbă de circulaţie internaţională.

“La română-oral m-am descurcat bine, am trecut cu o medie… mulţumitoare pentru mine! Să văd cât voi primi la scris, unde a fost, parcă, mai greu. Un 6 iau sigur, dar sper la mai mult. Nu pot să spun că sesiunea din toamnă este mai uşoară decât cea din vară. Mie, atunci, mi-a fost greu pentru că am avut şi nişte probleme de sănătate, însă subiectele mi se par cam la acelaşi nivel, chiar dacă se spune că sesiunea asta este pentru elevii slabi”, mărturiseşte Andreea, una dintre candidatele din Piteşti la bacalaureatul tomnaticilor. 

La proba de luni au lipsit 174 de candidaţi dintre cei 1.290 înscrişi la nivelul judeţului.

Cinci elevi au fost prinşi încercând să se folosească de telefonul mobil pentru a rezolva subiectele la limba română şi au fost eliminaţi din sălile de examen. Tentativele eşuate au avut loc la Liceul Tehnologic Mioveni (doi elevi), Liceul Tehnologic “Dacia”, Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuşi” şi Colegiul Tehnic “Armand Călinescu” Piteşti. 

 

Al doilea examen scris (la matematică sau istorie) va avea loc la 27 august, iar proba la alegere a profilului şi specializării este programată pentru 29 august. Rezultatele se vor afişa în data de 1 septembrie, urmând ca în aceeaşi zi să fie depuse contestaţiile a căror soluţionare se va face pe 2 şi 3 septembrie. Rezultatele finale vor fi afişate pe 4 septembrie.

Reamintim că la prima sesiune a Bacalaureatului, în Argeş au promovat doar 64,34% dintre candidaţi. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite