18 şoferiţe curajoase s-au întrecut, de Ziua lor, în liniuţe şi jalone
0
18 şoferiţe curajoase, cu venele pline de adrenalină, s-au întrecut într-un concurs care le-a fost dedicat de ziua lor. Probele la care au fost supuse, pentru a se alege cânştigătoarea Raliului Frumuseţii, au fost liniuţele, jaloanele şi poligonul.
Spectacolul a avut loc, ieri după-amiază, în parcarea unui hypermarket din Piteşti. Deşi iniţial s-au înscris foarte multe concurente, nu au mai rămas decât 18. Şi asta, pentru că a plouat continuu şi nu au mai avut curaj să răspundă provocărilor. Liniuţe, jaloane şi probe de poligon, la toate astea au fost supuse cele care au aspirat la titlul de câştigătoare ale Raliului Frumuseţii. ”Îmi place să şofez, îmi place adrenalina şi vreau să văd de ce sunt în stare. Am privit-o ca pe o provocare această competiţie, şi orice experienţă îmi este de folos.”, a spus una dintre şoferiţe. Cine nu a avut curaj să participe a privit de pe margin. ”Nu am avut curaj niciodată să pun mâna pe volan şi să-mi simt piciorul pe acceleraţie. M-am convins că trebuie să fii născut pentru aşa ceva. Îmi place să le văd pe aceste tinere conducând şi întrecându-se. Le privesc şi le admir pentru curaj”, a spus o doamnă care privirea de pe amrgine. Şi concurenetele nu au alergat degeaba. Organizatorul Iancu Niţă le-a răsplătit cu medalii, diplome, cupe şi mascote cu maşinuţe.