Vorbe de duh rămase de la Anton Pann, supranumit de Eminescu „cel isteţ ca un proverb“

Anton Pann (1790 - 1854)

Compozitorul muzicii imnului naţional „Deşteaptă-te române“ a fost supranumit de Eminescu „finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”.

Anton Pann a fost căntăreţ de strană, compozitor şi scriitor. Pe deasupra, a lucrat ca tipograf şi dascăl şi a fost un neobosit culegător de cântece „de lume“.

În poezia „Epigonii“, Mihai Eminescu îi aducea, într-un simplu vers, un omagiu lui Anton Pann, numindu-l „finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb“, în semn de recunoştinţă pentru ascuţimea şi râvna cu care acesta a îmbogăţit cultura românească. 

Vă prezentăm alăturat, zece cugetări ale lui Anton Pann:  

1. „De te latră un câine, astupă-i gura cu pâine; n-arunca în el cu piatră, că atunci mai rău te va lătra“

2. „Oaspetele nu mănâncă ce gândeşte, ci mănâncă ce găseşte“

3. „De multe ori limba taie mai mult decât sabia“

4. „Fereşte-te să iei fată frumoasă de neam prost, nevastă lăsată de bărbat şi văduvă care-şi plânge bărbatul mort“

5. „Aşa e lumea asta: râde om de om şi dracu' de toţi“

6. „Ştiinţele sunt uşi, iar cheile lor sunt cercetările“

7. „Nu strânge averi creştine

Căci cu banii nu te-ngropi,

Să ai bani doar de tămâie,

De cinci scânduri... şi de popi“

8. „Învăţătura dată rău se sparge în capul tău“

9. „Sluga nevrednică, stăpânii des îşi schimbă“

10. „Gura lumii numai pământul o astupă“