Victima zace în spital, agresorul este în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doiniţa Pavăl vrea să-şi caute dreptatea în instanţă
Doiniţa Pavăl vrea să-şi caute dreptatea în instanţă

Doiniţa Pavăl (49 de ani), contabila din Neamţ înjunghiată pe 7 decembrie în biroul societăţii Commetex de către directorul Dumitru Leşovschi, trece cu greu peste traumă.

Femeia îşi aminteşte cu exacitate scena petrecută în ziua când a fost atacată de şeful în vârstă de 71 de ani. Contabila şefă spune că totul a pornit din momentul în care directorul i-a cerut un material informativ pentru Adunarea Generală a Asociaţiei salariaţilor firmei programată pentru 14 decembrie. „Prima dată când mi-a cerut acest material nu avea nimic în mână după care, într-o fracţiune de secundă, am simţit două lovituri de cuţit. Am reuşit să mă ridic, apoi am căzut, timp în care el încerca să-mi taie gâtul“, povesteşte Doiniţa Pavăl.


Dosarul trenează la Parchet


Femeia este revoltată că atacatorul este încă în libertate deoarece buletinul medico-legal precizează că viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie şi că numărul de zile de îngrijiri medicale necesar este între 22 şi 24. „Am trecut prin clipe groaznice din momentul în care am simţit cuţitul la gâtul meu. A fost o fracţiune de secundă de nu mi-a tăiat gâtul. Îmi pare foarte rău că nu a fost instalată o cameră în birou pentru a se vedea şi înregistra totul, toate vorbele spuse, ameninţările cum că mă omoară. Vreau să mă fac sănătoasă mai întâi şi pe urmă voi lupta pentru adevăr“, a mai spus femeia.


Poliţiştii au înaintat procurorilor dosarul privind agresiunea comisă împotriva contabilei de la Commetex. Oamenii legii au cerut ca agresorul să fie cercetat pentru tentativă de omor. Cu toate acestea, dosarul zace la Parchet. „Nici până în prezent nu a fost desemnat un procuror de caz“, a mai spus fratele victimei.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite