Viceprimar din Neamţ, găsit incompatibil de ANI pentru că administra o firmă de televiziune prin cablu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Vasile Minică este viceprimar al comunei Icuşeşti din Neamţ FOTO comunaicusesti.ro
Marius Vasile Minică este viceprimar al comunei Icuşeşti din Neamţ FOTO comunaicusesti.ro

Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate susţin că Marius Vasile Minică a deţinut simultan funcţia de  viceprimar al comunei Icuşeşti şi cea de administrator la o firmă de televiziune prin cablu.

Inspectorii ANI au comunicat joi, 20 februarie, că Marius Vasile Minică (27 de ani) s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iunie 2012 – 15 februarie 2013, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de viceprimar al Primăriei Comunei Icuşeşti, cât şi funcţia de administrator al S.C. Buyfree Invest S.R.L.-D.

În acest fel, spune ANI, s-au încălcat prevederile Legii nr. 161/2003, care, la articolul 87, alin (1), lit. d) şi g) spune că funcţia de primar şi viceprimar […] este incompatibilă cu:funcţia de [...] administrator [...] la societăţile comerciale; calitatea de comerciant persoană fizică [...].

Viceprimarul de Icuşeşti susţine că nu a primit încă raportul oficial din partea ANI, dar recunoaşte că a deţinut funcţia de administrator la firma respectivă.

„E vorba de o societate înfiinţată pe un program guvernamental, unde eu eram asociat unic şi deţineam astfel şi calitatea de administrator. Fiind vorba de o firmă nou-înfiinţată eram obligat să menţin societatea timp de trei ani ca să nu pierd banii din program. După ce am fost reclamat la ANI, am făcut demersurile de a ieşi din firmă în ianuarie 2013, iar procedura s-a finalizat după o lună. Vreau să văd şi eu raportul ANI şi o să fac o contestaţie în instanţă”, a declarat viceprimarul Minică.

Inspectorii de integritate precizează că „persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

De asemenea, ANI mai menţionează că „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

Pe aceeaşi temă:

Viceprimarul din Miercurea Ciuc, Attila Antal, doi viceprimari, un primar şi un fost consilier local, găsiţi incompatibili de ANI

Bomba de la ANI : 16 primari şi viceprimari din Teleorman au fost găsiţi incompatibili

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite