Un medic din Neamţ reacţionează dur la proiectul privind infecţiile nosocomiale: „Ordinul produce numai confuzie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul de familie Filip Panait susţine că proiectul de ordin de ministru supus dezbaterii publice pasează toată răspunderea pentru infecţiile din spitale pe umerii asistentelor medicale.

Medicul Filip Panait, doctorand în ştiinţe medicale, arată cu degetul spre consilierii ministrului Sănătăţii care au lucrat la modificarea legislaţiei privind raportarea, prevenirea şi limitarea infecţiilor nosocomiale. 

În primăvara acestui an, pornind de la cazurile copiilor decedaţi în Argeş, medicul atrăgea atenţia că sistemul de raportare a infecţiilor din spitale este complet depăşit şi trebuie înlocuit.   

„Orice infecţie apărută în spital trebuie raportată, fără a mai fi necesară dovada că infecţia a fost dobândită în timpul spitalizării. Prin această schimbare de paradigmă, se lărgeşte considerabil aria de supraveghere pentru toate infecţiile din unităţile sanitare cu paturi şi permite autorităţilor medicale să investească fonduri suplimentare în sectoare sensibile din acest punct de vedere“, cerea medicul Panait.

Observaţiile şi propunerile sale au ajuns sub forma unor adrese oficiale la Administraţia Prezidenţială, la Guvern şi la Ministerul Sănătăţii, însă răspunsurile nu l-au mulţumit pe Filip Panait.  

„Prim-ministrul Cioloş, Ministrul Sănătăţii şi Preşedintele Iohannis au consilieri pe probleme de sănătate incompetenţi. Astfel, infecţiile din unităţile sanitare cu paturi nu reprezintă o prioritate pentru consilierii menţionaţi, chiar dacă au murit mulţi, prea mulţi oameni, din această cauză“, susţine acum medicul nemţean.

Pe 24 aprilie, Ministerul Sănătăţii a comunicat public detaliile despre o strategie naţională care îşi propune să prevină şi să combată infecţiile nosocomiale în perioada 2016-2018, iar pe 6 iunie a fost publicată legislaţia referitoare la acest tip de infecţii pe portalul Ministerului Sănătăţii.

„Ordinul cu pricina are menirea să producă numai confuzie, pentru că foloseşte o strategie veche de prin deceniul 6-7 al secolului trecut, cârpită cu ceva prevederi împrumutate de pe ici pe acolo, fără a ţine cont de observaţiile trimise de mine şi de rezultatele ştiinţifice ataşate. În loc să-l numească <Ordin privind normele de supraveghere, prevenţie şi control a infecţiilor asociate serviciilor medicale>, domnii s-au gândit că este prea capitalist, aşa că au mai îndulcit sensurile şi le-au apropiat un pic de epocile mai luminoase ale socialismului ştiinţific“, spune Filip Panait.

În opinia sa, proiectul de ordin de ministru ar putea avea ca efect creşterea birocraţiei, sau pasarea răspunderii pentru infecţiile din spitale pe umerii asistentelor medicale, din moment ce acesta se numeşte ,,ORDIN privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale“.

„Cum în rândul neprofesioniştilor, asistenta medicală este uşor de confundat cu <asistenţa medicală>, va rezulta că doar asistentele medicale sunt responsabile de toate relele din spitale. Confuzia este desăvârşită, după cum şi incompetenţa autorilor proiectului de ordin este desăvârşită“, mai spune doctoral Panait, recunoscut la nivel internaţional şi pentru invenţiile sale în domeniul medical. 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite