Un autocar cu 16 persoane s-a izbit de o mașină care intrase pe contrasens
0Un accident a avut loc vineri seară între un autocar cu 16 persoane și o mașină în județul Neamț, scrie News.ro. Șoferul automobilului ar fi intrat pe contrasens.

„La data de 15 noiembrie, în jurul orei 20.25, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bicaz au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 15, în localitatea Poiana Teiului.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din judeţul Iaşi, conducea un autoturism pe DN 15, în localitatea Poiana Teiului, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autocar, condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Bucureşti”, a transmis IPJ Neamţ.
Șoferul, care a intrat pe contrasens, s-a răsturnat cu mașina de pe șosea, fiind nevoie de ajutorul martorilor pentru a putea fi scos. Echipajul SMURD, sosit la fața locului, i-au oferit îngrijiri medicale.
„În urma evenimentului autoturismul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. Conducătorul auto a fost scos din autoturism de către participanţii la trafic. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD pentru îngrijiri medicale.
Nicio persoană din autocar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, au menţionat pompierii.