Top 10 bancuri legate de cimitir. Răspunsul total neaşteptat la întrebarea „Ce vede un optimist într-un ţintirim?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cimitirul vesel de la Săpânţa, o necropolă celebră în înteraga lume
Cimitirul vesel de la Săpânţa, o necropolă celebră în înteraga lume

Vă prezentăm o colecţie de bancuri pe această temă. Propriile glume din această categorie le puteţi scrie la secţiunea comentarii.

1. Într-o seară au ieşit două fantome la plimbare printr-un cimitir.

La un moment dat, una dintre acestea spune:

- Stai puţin, mă duc să-mi aduc crucea!

- Dar pentru ce îţi trebuie?

- Păi cum, vrei să mă prindă poliţia fără buletin?

2. Un cocoşat care mergea în fiecare seară să-l viziteze pe prietenul lui şchiop, a trecut printr-un cimitir la 12 noaptea.

Dintr-o dată aude o voce care spune:

- Ce ai în spate?

La care cocoşatul răspunde:

- O cocoaşă.

- Dă-mi-o mie! (îi spusese vocea aceea)

Când ajunse acasă la şchiop îi povesti tot ce se întâmplase şi cum scăpase de cocoaşă. A doua zi, şchiopul a vrut să meargă şi el prin cimitir să vadă dacă nu scapă şi el de boala lui.

Noaptea pe la 12 se aude aceeaşi voce:

- Ce ai în spate?

Şchiopul îi răspunse:

- Nimic.

- Na o cocoaşă!

3. Cinci scheleţi într-un cimitir jucau poker. Dintr-o dată, un beţiv începe să facă scandal şi gălăgie pe lângă cimitir. Scheletul cel mai bătrân îi spune celui mai tânăr:

- Du-te tu şi sperie-l.

Scheletul se duce şi începe: Bu-hu-huuuu! Bu-hu-huuuu! Beţivul, nimic. Se întoarce dezamăgit la ceilalţi şi le spune că nu a reuşit. Scheletul cel bătrân îi dă o ţigară, îi spune să-i ceară un foc, şi când îi va vedea faţa, se va speria. Scheletul face exact aşa: se duce, îi cere un foc, beţivul îi dă, şi plin de mâhnire îi spune scheletului:

- Măi tată, dacă vezi că îţi face rău, de ce nu te laşi?

4. O babă se plimba prin cimitir. Ajunge în dreptul unei gropi proaspăt săpate şi se opreşte să se uite mai atent la ea. Din spate venea un beţiv. S-a oprit beţivul lângă ea şi a întrebat-o pe babă:

- Ce faci mamaie ? Te-ai dezvelit?

5. O femeie trebuia să treacă noaptea prin cimitir, însă îi era frică. La un moment dat, vede un bărbat care venea în intâmpinare şi-l roagă s-o conducă. Merg împreună, omul spune bancuri. Femeia râde şi spune:

- Ce bărbat amuzant sunteţi.

- Să mă fi văzut când eram în viaţă!

6. Într-un vechi cimitir irlandez se găsesc cinci pietre de mormânt aproape identice, pe care sunt încrustate, succesiv, următoarele texte: „Aici odihneşte soţia lui Henry Banks“, „Aici odihneşte cea de-a doua soţie a lui Henry Banks“, „Aici odihneşte cea de-a treia soţie a lui Henry Banks“,  „Aici odihneşte a patra soţie a lui Henry Banks“. În fine, pe ce-a de-a cincea piatră, aflată mai la distanţă, scrie: „Aici odihneşte, în sfârşit, Henry Banks!“

7. Două babe în cimitir:

- Auzi, tu câţi ani ai?

- 99.

- Şi mai pleci acasă?

8. Un gropar săpa o groapă în cimitir noaptea şi, dintr-o dată, dintr-un cavou, scoate capul un schelet să-l sperie: 

- Buhuhuuuu! 

Liniştit, groparul săpa înainte. Iese scheletul pe jumătate şi strigă iar: 

- Buhuhuuuuu! 

Groparul îşi vedea de treabă. Se enervează scheletul, iese din mormântul lui şi se apleacă asupra groparului şi iar face: 

- Buhuhuuuuu! 

Groparul aruncă lopata, şi pe un ton ameninţător îi spune scheletului: 

- Râdem, glumim, dar incinta nu o părăsim!

9. - De ce ai furat maşina asta? 

- Mă gandeam că nu are stăpân. 

- De ce? 

- Maşina stătea la poarta cimitirului.

10. - Ce vede un optimist într-un cimitir? 

- Numai plusuri!

Surse: bancuri.net, bancuri.haioase.ro, bancuri123.ro

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite