Povestea șocantă a deţinutului politic „nereeducat“ în temniţele comuniste. Grigore Caraza a murit ucis de un cerşetor
0Grigore Caraza este una dintre dintre personalităţile proeminente ale Rezistenţei anticomuniste din România. Învăţătorul din Neamţ a înfiinţat organizaţia „Frăţiile de arme“ după instaurarea regimului comunist, dar a fost trădat şi încarcerat.
Soarta a făcut să supravieţuiască „reeducării“, dar a sfârşit trist, la Piatra Neamţ, în noiembrie 2014, din cauza leziunilor provocate de un cerşetor. Viaţa dascălului nemţean ar putea constitui fără doar și poate un scenariu de film, poveste de relatat celor care nu ştiu aproape nimic despre ce a însemnat şi cum s-a „edificat“ socialismul adus în ţară de marele „prieten“ de la Est de Nistru. Sau despre puterea de a rezista celor mai cumplite orori la care erau supuşi, fizic şi mental, deţinuţii politic, considerați „duşmanii poporului“.
Grigore Caraza s-a născut la data de 1 februarie 1929, la Călugăreni (actuala comună Poiana Teiului), a urmat Şcoala Normală „Gheorghe Asachi“ din Piatra Neamţ, iar în 1948 este numit director al unităţii de învăţământ din localitatea natală de la poalele Masivului Ceahlău.
Începuse perioada sovietică în România, deci şi în Neamţ, pe Valea Bistriţei. În aceste condiţii, învăţătorul s-a angajat în lupta împotriva regimului comunist aservit interesului ruşilor. În martie 1949, organizează rezistenţa anticomunistă în această zonă montană şi înfiinţează, împreună cu un cunoscut, organizaţia „Frăţiile de Arme“. Este trădat de un „prieten“ şi arestat pe 31 august 1949, fiind aspru condamnat pentru uneltire împotriva orânduirii.
A executat peste 21 de ani de arest preventiv şi închisoare în lagărele comuniste, între care şi Aiud, fiind eliberat în 1958, dar avea să mai suporte încă două detenţii, mult timp tot la Aiud, plus domiciliu forţat în Bărăgan. Grigore Caraza se numără printre cei 56 de foşti deţinuţi politici din România care au rezistat reeducărilor puse la cale de torţionari.
„Se eliberează deținutul Caraza V. Grigore, «nereeducat și ireducabil»“
În dosarul de eliberare din 22 iulie 1977 se consemna: „Se eliberează deţinutul Caraza V. Grigore, «nereeducat şi ireducabil»“.
A executat sentinţele în penitenciarele din Piatra Neamt, Bacău, Galata, Văcăreşti, Jilava, Târgu Ocna şi Aiud, camarazi fiindu-i Petre Ţuţea, Istrate Micescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ion Petrovici, Dumitru Stăniloaie, Iustin Pârvu, Dumitru Bejan, Paulin Clapon, etc.
După ieşirea din detenţie, a reuşit, când avea 50 de ani, să obţină diploma de bacalaureat. În mai 1980, fiind considerat „pericol public“, comuniştii l-au lăsat să plece în Statele Unitete ale Americii, revenind în ţară în 2001. La Piatra Neamţ, a scris o carte-document despre cele ce i-au fost date să îndure, alături de alţi deţinuţi, „Aiud însângerat“, care a fost revizuită de trei ori.
La o reeditare a cărţii, în 2007, în prefaţa semnată de preotul Calciu Dumitreasa se arată: „Înainte de a-l cunoaşte, auzisem despre Grigore Caraza ca despre o persoană deosebită: un om cu o rezistenţă surprinzătoare la toate suferinţele şi ispitirile vieţii de închisoare. (...) A rezistat fără compromis violenţei, perfidiei, promisiunilor. Nimic nu l-a mişcat, nimic nu l-a îndoit, nimic nu l-a frânt“.
În volumul de memorii, autorul explică alegerea titlului prin faptul că lagărul de la Aiud „este cea mai însângerată temniţă a neamului românesc, este mormântul atâtor luptători anticomunişti, este o metaforă a morţii. Acolo a făcut osândă de neimaginat întreaga cremă a intelectualităţii din veacul trecut“. Că a fost aşa este demonstrat şi prin mărturiile altor deţinuţi politici.
„Te freci la ochi și crezi că e vorba de un vis urât, de un coșmar“
Petre Ţuţea spunea că, în închisoare, Caraza şi-a „exercitat profesia de român“, în timp ce scriitorul Adrian Alui Gheorghe, într-o postfaţă a cărţii, este tranşant despre ce i-a fost dat să citească: „Cartea te lasă fără aer. O citeşti, te freci la ochi şi crezi că e vorba de un vis urât, de un coşmar. Grigore Caraza e un erou (şi) pentru că a supravieţuit maşinăriei diabolice a torturii din închisorile politice din România“.
La o lansare a lucrării, profesorul declara că, la Aiud, sub mausoleu şi Râpa Robilor, pământul este plămădit de creiere intelectuale şi de sângele lor, fiind închisoarea cea mai grea din Sud-Estul Europei. Cum a rezistat? A crezut în steaua lui de pe cer, în Divinitate şi s-a condus după priincipiul bărbatului care pleca la război căruia i se spunea „Pe scut sau sub scut“ şi după vorbele lui Seneca: „Cine ştie să moară, nu va fi niciodată rob“.
Şi aşa se face că a supravieţuit, alături de alte elite româneşti, sinistrului trai din închisorile regimului şi metodelor diabolice de reeducare, pentru formarea „noului om comunist“, el fiind printre cele câteva zeci de persoane „nereeducate şi ireducabile“. După revenirea în România şi-a studiat, la CNSAS, cele 22 de dosare cu peste 8.000 de pagini, găsit însemnări care l-au cutremurat.
Grigore Caraza, adolescent fiind, a fost martorul ostilităţilor din a doua conflagraţie mondială, zona natală fiind teatru de război. Într-un interviu de acum vreo 15 ani, povestea despre cum a trăit actul de la 23 august 1944. Unii au susţinut că nu se putea face altceva la acel moment, dar profesorul susţinea că a fost un act de trădare, de pe urma căruia ţara nu a avut decât de suferit.
„Noi plecăm, dar să vedeți ce o să fie când vor veni rușii peste voi“
La Poiana Teiului, localitate prin care trece drumul spre Ardeal, părinţii aveau o casă mare, care a fost folosită comandament de trupele române (în 1940 şi 1941), dar şi de cele germane sau ruse. În august 1944 i-a găzduit pe nemţi. În seara zilei de 23, îşi amintea că o vecină a venit la ei, spunându-le să meargă la agentul sanitar, care avea radio, deoarece Regele Mihai urma să transmită un mesaj important.
Se ştie care: „Români! În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii“.
Chiar în casa unde au ascultat cele spuse de Rege erau soldaţi germani care ştiau româneşte, au auzit transmisiunea şi au dat alarma. Nu le venea să creadă noua turnură a războiului, dar nu au reacţionat violent faţă de populaţia civilă. A doua zi, familia Caraza trebuia să plece în refugiu la Deva, dar acest lucru nu a mai fost posibil, primarul, notarul şi fruntaşii satului fiind arestaţi.
„În câteva zile, nemţii au plecat şi ne-au lăsat pâine, conserve şi carne. Au spus: «Noi plecăm, dar să vedeţi ce o să fie când vor veni ruşii peste voi». În stradă, cei din Comandamentul german m-au întrebat dacă nu vreau să merg cu ei. M-am gândit toată viaţa dacă nu ar fi fost mai bine să merg. Mama şi tata s-au speriat şi mi- au spus să nu mă duc, aşa că am rămas“, rememora dascălul nemţean.
„Dacă plouă la Moscova, la București se deschid umbrelele“
Îşi mai amintea că, în zilele următoare au trebuit să urce pe înălţimile ce înconjurau localitatea, pe Ceahlău, pentru că trupele ruseşti ajunseseră în zonă şi au început bombardamentele. Pe 8 septembrie, nemţii au dinamitat un deal peste şosea, s-au retras şi au intrat în sat sovieticii. Despre ocupanţi, germani şi ruşi, Grigore Caraza afirma:
„Nemţii sunt un popor civilizat. Dacă veneau să ceară o găină sau ouă, plăteau pe loc cât cereai. Ceilalţi, ruşii, împuşcau porcul, îi tăiau un picior şi după aceea găseai restul putred ascuns în porumb. Îţi împuşcau găinile din curte, îţi luau vaca. Dacă te opuneai, aveai necazuri. Nu te omorau, dar nu îţi era uşor. Au venit ca ultimul popor năvălitor. La noi în casă era mâncare, dar băgau pumnii în oală şi mâncau“.
Revenind la actul de la 23 august 1944, învăţătorul considera că Regele a vorbit în numele poporului, dar trecerea de partea Aliaţilor, a sovieticilor mai exact, a fost aranjată de Emil Bodnăraş, venit special din Rusia.
„A fost cea mai cruntă şi cea mai neagră vânzare pe care putea să o facă cineva neamului. Am mers cu nemţii pentru a recâştiga Basarabia şi apoi i-am înjunghiat pe la spate“, credea Caraza.
Era conştient că întoarcerea armelor de către România a însemnat scurtarea războiului cu câteva luni în Europa, dar nu ne-a adus niciun fel de beneficii, ele fiind doar pentru ruşi, englezi şi americani. La fel de convins era că „puterea întregului popor“ ne-a marcat numai în mod negativ istoria recentă, „punctând“ cu vorbe de duh din epocă: „Dacă plouă la Moscova, la Bucureşti se deschid umbrelele“.
În ceea ce-l priveşte pe Grigore Caraza noile realităţi de după conflagraţie i-au transformat viaţa în iad. După revenirea în ţară, observând „democraţia“ considera că noii conducători păcătuiesc prin politicianism, fiind foarte departe de a şti ce înseamnă arta de a guverna. Profesorul avea să sfârşească tragic, fiind bătut în Piatra Neamţ de un cerceşetor. Acesta nu a făcut nicio zi de detenţie, deoarece a fost declarat iresponsabil.
Se încarcă comentariile...
