Destinaţia Anului 2024 în România. Locuri pitorești din Neamț de o frumusețe rară, ajunse în finală FOTO

0
Publicat:

Aproape 130 de obiective turistice din România concurează la 13 categorii în cadrul competiţiei „Destinaţia Anului 2024“. În etapa finală a întrecerii se află şi câteva situate în judeţul Neamţ.

Orașului Piatra Neamț i se mai spune și Perla Moldovei FOTO Destinatiaanului.ro
Orașului Piatra Neamț i se mai spune și Perla Moldovei FOTO Destinatiaanului.ro

Ediţia 2024 a înregistrat un număr record de înscrieri, 300 de destinaţii turistice, de trei ori mai multe decât în 2023 şi un număr dublu de finalişti faţă de ediţia anterioară. Bogăţia ofertei turistice a României, dar şi popularitatea competiţiei este dovedită de faptul că 32 dintre cele 41 de judeţe, plus Bucureşti, au înscris cel puţin o destinaţie.

„Avem foarte multe destinaţii extraordinar de frumoase, fie că sunt localităţi sau regiuni întregi, fie că sunt atracţii turistice. Cele mai frumoase merită cunoscute, astfel încât să beneficieze de pe urma eforturilor lor şi să fie un exemplu şi pentru altele. Acum aşteptăm cât mai mulţi români să răspundă la întrebarea «Luând în calcul tot ce ştiţi sau aţi auzit despre aceste destinaţii, care dintre ele merită titlul Destinaţia Anului?»“.

Declaraţia aparţine lui Mihai Bârsan, iniţiatorul competiţiei, câştigătorii fiind aleşi pe baza punctajului calculat pe trei paliere: votul publicului pe platforma www.destinatiaanului.ro, votul juriului şi a rezultatelor cercetării Destinaţii Vizionare.

La categoria „Cea mai bună promovare“, decizia va aparţine juriului, unul care în această etapă este format din peste 200 de membri.

Laureaţii vor fi anunţaţi pe 21 mai 2024, pe scena Ateneului Român, Gala Destinaţia Anului desfăşurându-se în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, în calitate de Gazdă a evenimentului. Cei care doresc să participe la vot trebuie să acceseze linkul https://destinatiaanului.ro/destinatii/voteaza, sufragiul având ca dată limită ziua de 8 mai 2024.

Din zona străjuită de masivul Ceahlău, în finală au acces cinci destinaţii, concurând la patru categorii. La „Oraşe care inspiră“ este şi municipiul Piatra Neamţ, alături de alte şapte din ţară, la „Tărâmuri cu istorie şi tradiţie“ este Ţinutul Neamţului, iar la „Regiuni ecoturistice“ Ţinutul Zimbrului. Valea celor XII şi Casa Dimineţi în Cerdac sunt la categoria „Cazări epice - boutique“.

„Piatra e poate orașul cel mai frumos așezat al Moldovei“

Autorii competiţiei au realizat pentru destinaţii scurte descrieri: „Piatra e poate oraşul cel mai frumos aşezat al Moldovei. El se întinde în amfiteatru, într-o vale minunată, smulsă de Bistriţa spumoasă întâielor ramificări ale Carpaţilor“, consemna Regele Carol I, „Oraş frumos de munte, cu un aer întăritor“, scria Regina Maria, în timp de Nicolae Iorga spunea că Piatra „face o impresie de rânduială, de curăţenie şi civilizaţie“.

Telegondola, una dintre atracțiile orașului FOTO Destinatiaanului.ro
Telegondola, una dintre atracțiile orașului FOTO Destinatiaanului.ro

Piatra Neamţ se poziţionează ca un oraş boem, cochet şi cu o climă blândă. Ritmul său cumpătat îţi dă răgaz să descoperi destinaţia în tihnă, cu rute la pas prin oraş, pe munte sau de-a lungul râului Bistriţa. Bijuterie a Moldovei lui Ştefan cel Mare, care întemeiază aici o Curte Domnească, urbea devine cunoscută în perioada interbelică drept „Perla Moldovei“, în 1924 fiindu-i acordat titlul de oraş turistic.

Zona oraşului este cel mai mare şi mai complex loc fosilifer din România, fiind înconjurat de arii protejate de interes naţional.

Dealul Cozla este de departe cea mai populară arie pentru pietreni, însă şi pentru turişti, fiind locul unde se poate ajunge atât cu telegondola, cât şi la pas, în zilele senine putând fi admirat chiar şi Ceahlăul - „Muntele Sfânt al României“.

La Piatra Neamţ se regăseşte o combinaţie mirifică de lac cu peisaj montan. Acumularea Bâtca Doamnei este locul unde se pot practica sporturi nautice, iar tot anul pot fi admirate sute de lebede ce şi-au găsit un habitat de care nu se mai despart. Foarte aproape este ştrandul şi una dintre cele mai dotate baze hipice din ţară, unde se poate practica călăria de agrement pe trasee sau călătorii cu trăsura.

Neamțul istoric și pitoresc

„Neamţul, deloc întâmplător, este cel mai evocat tărâm românesc în paginile literaturii noastre şi universale. Simboluri spirituale şi tradiţionale, spaţiu sacru al vechilor daci, leagăn al etnogenezei române cu multe legende şi mituri; un târăm al satelor mănăstireşti, al Muntelui sfânt Ceahlău, al «Mării dintre Munţi» (lacul de acumulare de la Bicaz - n.red.)“.

Instantaneu din Neamț cu lacul de acumulare de la Bicaz FOTO Destinatiaanului.ro
Instantaneu din Neamț cu lacul de acumulare de la Bicaz FOTO Destinatiaanului.ro

Citatul de mai sus este o parte din prezentarea Neamţului la secţiunea de concurs, spunându-se că ţinutul este unul al oamenilor primitori şi al zimbrilor eliberaţi prin codri. Aşadar, destule motive pentru a porni într-o călătorie în acest areal, unul extrem de ofertant prin vechi tradiţii, atractivitatea peisajelor, obiective turistice, evenimentele culturale şi oportunităţi de agrement.

Iar cine vine în Neamţ n-are voie să rateze „Împărăţia de piatră“ a Cheilor Bicazului. Şi chiar înainte de acestea sunt Cheile Şugăului, unde celebrul alpinist Ticu Lăcătuşu a realizat cel mai lung traseu de „Via Ferrata“ din România. Altă atracţie poate fi Cuejdel, cel mai recent lac de baraj natural din ţară (e mai mai mare decât Lacul Roşu), cu pădurea de trunchiuri ce străpung luciul apei.

Masivul Ceahlău FOTO Destinatiaanului.ro
Masivul Ceahlău FOTO Destinatiaanului.ro

Un sejur poate include şi „Athosul României“. În câteva comune sunt aşezăminte unde vieţuiesc peste 1.000 de călugări şi maici în şase mănăstiri şi zece schituri seculare, satele monahale Văratec şi Agapia fiind împreună cea mai mare aşezare monastică ortodoxă din lume. De altfel, zona denumită „Peisajul cultural-monahal Vânători-Neamţ“ a fost inclusă în 2021 pe lista indicativă pentru patrimoniul UNESCO.

Ținutul Zimbrului, o destinație de basm

În cadrul competiţiei, în finala de la „Regiuni eco-turistice“ este şi Ţinutul Zimbrului. La Parcul Natural Vânători Neamţ, începând din 2012, este implemementat un proiect unic în ţară – eliberarea maiestoaselor mamifere în mediul natural. Iniţiativa Romsilva are succes, iar după punerea în libertate a cinci exemplare s-a ajuns ca acum prin codri să hălăduiască circa 60 de zimbri.

Zimbrul, simbolul ținutului FOTO Lică Balmoj - Romsilva
Zimbrul, simbolul ținutului FOTO Lică Balmoj - Romsilva

Proiectul a fost dezvoltat şi în ceea ce priveşte turismul şi dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor din regiune, fiind creată Asociaţia Ţinutul Zimbrului, care reuneşte pensiuni, producători locali, meşteri populari. Iar potenţialul acestora este prezentat la multe festivaluri culinare, târguri şi ateliere de creaţie, punându-se în valoare tot ce este specific, autentic şi local. Iar o invitaţie sună cam aşa:

„Păşind pe urme de zimbru în păduri seculare, vino să asculţi cum picură nemurirea în candele şi simte cu palma anii perindaţi peste Cetatea Neamţ. Retrăieşte „Amintiri din copilărie» şi află ce înseamnă sloiul, alivanca, poverla sau jintuitul. Ascultă vorba oamenilor şi priveşte-i cum meşteşugăresc obiecte de mult uitate Opreşte-te preţ de o clipă şi vei simţi cum creşte sufletul, cuprinzând laolaltă trunchiul unui arbore, vieţuitoarele pădurii, altarul unui schit“.

Mănăstirea Neamț FOTO Lucian Iancu - Destinatiaanului.ro
Mănăstirea Neamț FOTO Lucian Iancu - Destinatiaanului.ro

Pe lângă bogăţia naturală, în ţinut mai sunt şi alte destinaţii, Cetatea Neamţ, patru case memoriale sau 17 schituri şi mănăstiri (Agapia, Văratec, Sihla, Secu, Sihăstria, Vovidenia, Neamţ, etc). Aceste meleaguri au fost sursă de inspiraţie de-a lungul timpului pentru cunoscuţi scriitori, între ei şi Mihai Eminescu, inspirat măiastru de Codrii de Aramă şi Pădurea de Argint, zone din apropierea Văratecului.

Valea celor 12, un minunat sat de vacanță

Valea celor 12 a intrat în concurs la „Cazări epice - boutique“ şi este o cu totul altfel de pensiune. „Este o întoarcere în timp, un timp unde fericirea venea din lucruri simple. Prin crearea acestui sat de vacanţă, am dorit sa readucem în sufletele celor ce ne trec pragul şi se cazează la noi iubirea pentru natură, drag de tradiţiile rămase de la strămoşii noştri“, se arată în prezentare.

Pensiunea are un pitoresc aparte FOTO Destinatiaanului.ro
Pensiunea are un pitoresc aparte FOTO Destinatiaanului.ro

Căsuţele sunt construite manual, din pământ, lemn şi piatră. Sunt sută la sută eco, iluminate cu lumânări, iarna sunt încălzite cu  sobe pe lemne, oferind turiştilor o experienţă unică şi inedită. O legendă a locului spune că pe dealurile din jur trăia un balaur cu şapte capete ce apăra „Valea“ de pericole, fiind ajutat de 12 războinici ce îşi aveau satul aici.

Şi aşa se face că într-un tărâm înconjurat de basme şi poveşti, a apărut, la Dobreni, pe şoseaua Piatra Neamţ - Târgu Neamţ, un sătuc ieşit din legendă, cu case din pământ, lemn şi piatră. Valea celor doisprezece este experienţa traiului din timpul străbunicilor, înconjurat de basme cu zâne şi balauri. Şi nu poate să nu fie minunat să locuieşti în căsuţe din lut, fără electricitate, la gura sobei.

Căsuțele sunt din pământ, lemn și piatră FOTO Destinatiaanului.ro
Căsuțele sunt din pământ, lemn și piatră FOTO Destinatiaanului.ro

„Experienţa culinară se defineşte prin produse gătite la foc de lemne, cu ingrediente naturale de la producători locali. Suntem axaţi pe turismul autentic şi unic, prin care să evidenţiem căutarea şi dorinţa de a oferi o experienţă turistică aparte, diferită de cea obişnuită, concentrându-se pe autenticitate, individualitate şi valorile ecologice“, spun proprietarii satului de vacanţă.

Dimineți în cerdac, amintirea vacanțelor de la bunici

Tot la „Cazări epice - boutique“, în finală este şi Pensiunea Dimineţi în Cerdac, de la poalele unei păduri din Piatra Neamţ, cu un pârâu curgând prin spatele grădinii şi cu un schit străvechi ascuns pe un deal. Locaţia surprinde cu cerdacul său larg, cu soba pe lemne ideală pentru relaxare şi poveşti, cu bucuria descoperirii elementelor tradiţionale din această parte a Moldovei.

Pensiunea este situată în Piatra Neamț FOTO Destinatiaanului.ro
Pensiunea este situată în Piatra Neamț FOTO Destinatiaanului.ro

Aduce aminte de atmosfera caldă a vacanţelor petrecute la bunici. Este deschisă de doar 2 ani, casa lutuită cu grijă având aspect autentic nemţean şi dotări moderne discrete. Confortul oaspeţilor este sporit de două livinguri spaţioase dintre care unul dotat cu sobă cu pat încălzit. Este alegerea potrivită pentru orice sejur pe parcursul anului, pentru cei care-şi doresc momente unice alături de familie sau prieteni.

Iată şi cum e descrisă locaţia: „Cele patru camere ale casei au fiecare numele şi povestea ei. Camera cu Arici, Dănuţ, Sofica şi Valerica au fost inspirate de oamenii din viaţa noastră, a proprietarilor, cu care avem în comun, ataşamentul pentru acest loc de poveste! Căsuţa dispune şi de spaţii comune generoase, unul la etaj dotat cu canapele şi spaţiu de joacă pentru copii şi al doilea la parter având în centru o sobă tradiţională cu pat încălzit“.

Aspect din interiorul pensiunii FOTO Destinatiaanului.ro
Aspect din interiorul pensiunii FOTO Destinatiaanului.ro

Dimineţi în Cerdac se închiriază la cheie în regim de self-catering, este un spaţiu special gândit să ofere siguranţă celor mici dar şi acces persoanelor cu dizabilităţi. Cerdacul care împodobeşte graţios două laturi ale casei, căsuţa din copac, locul pentru foc de tabără, grădina străjuită de copaci bătrâni, aleile pietruite şi leagănul din curte sunt alte detalii despre Dimineţi în Cerdac.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite