Portret/ Oana Gafiţa, terapeutul pasionat de luminile scenei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pietreanca s-a dedicat îngrijirii copiilor cu sindromul Down. Face teatru din pasiune şi-şi propune să ajute oamenii şi prin terapii alternative şi complementare.

Oana Gafiţa a hotărât că vrea să se facă psiholog din momentul în care a deschis manualul de liceu, în clasa a X-a. „Atunci mi-am dat seama că psihologia merită să fie studiată în toate laturile ei“, povesteşte pietreanca. După finalizarea studiilor la Sibiu, a activat timp de un an ca logoped în cadrul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ şi spune despre această experienţă că „a fost o deschidere foarte mare pentru mine spre practica psihologică“.

Din 2006, Oana activează ca specialist clinician în cadrul aceleaşi instituţii. Din această postură, a investigat profile psihologice şi a consiliat copii şi părinţi deopotrivă.

Dă o şansă celor cu sindromul Down

Ca psiholog, Oana a lucrat cu adolescenţi cu probleme de absenteism şcolar, tulburări de conduită, hiperkinezie, persoane cu retard psihic şi a lucrat pe terapii comportamentale şi terapii prin artă. „Munca este dificilă când lucrezi cu bolnavi. Partea frumoasă este că ai posibilitatea şi satisfacţia să-l ajuţi pe cel de lângă tine“, adaugă specialista.

Începând cu 2009, a pus bazele Asociaţiei „Riana“ pentru dezvoltare şi sprijin familiar, asociaţie care îşi propune să vină în ajutorul copiilor cu dizabilităţi, în mod special a celor cu sindromul Down. „În Neamţ nu există un centru pentru copiii cu sindromul Down. Sunt minori cu retard psihic, dar asta nu înseamnă că nu pot fi integraţi în societate“, explică Oana Gafiţa.

A jucat în două spectacole

Şi-a dorit cândva să devină  actriţă şi chiar şi-a cultivat pasiunea pentru teatru. În 2008 a luat cursuri de actorie timp de un an la Şcoala Populară de Artă cu Draga Olteanu Matei şi Cornel Nicoară. „Este visul meu din copilărie“, mărturiseşte Oana. Din acest an, ea s-a alăturat trupei Teatrului de Joacă de la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu“.

A aflat de preselecţia pentru spectacolul de teatru-dans de la o colegă şi, deşi la început i s-a părut straniu, a continuat să facă acest lucru. „Acum îmi dau seama că tot ce am făcut la teatru dans e mult mai «tare» decât ce fac eu în cadrul orelor de dezvoltare personală“, spune psihologul, încântată că a descoperit prin teatru că dispune de resurse la care nici nu se gândea.

La scurt timp a primit propunerea de a juca şi în spectacolul „Experimentul“, în regia lui Ghiţă Hibovski,  unde a interpretat rolul Mărioarei. „M-am integrat foarte uşor în rol. Voi continua să fac teatru. Îmi dă o stare de împlinire sufletească“, concluzionează Oana.

Profil
Născută. 2 martie 1981, Piatra Neamţ.
Studii. Facultatea de Psihologie „Lucian Blaga“ din Sibiu.
Familie. Necăsătorită.

Întrebări şi răspunsuri
Mergi în continuare la cursuri şi seminarii. În ce vrei să te specializezi?
Am fost prezentă la simpozioane şi conferinţe organizate pentru psihologi. Acum sunt spre finalizarea cursului de psihoterapeut adlerian în terapia cognitiv-comportamentală. După cursurile acestea pot lucra ca terapeut pe orice domeniu legat de sexualitate, cuplu, adolescenţi sau altceva.
Cum te împaci cu terapiile alternative? Le recomanzi „clienţilor“ tăi?
Îmi place mult ceea ce fac, şi ca psiholog îmi doresc să activez în terapii alternative şi complemenatre. Sunt pasionată şi practic tehnici precum reiki, cristaloterapie, aromoterapie, meloterapie sau tehnici de meditaţie.

Ce-i place
Oana iubeşte mult actoria, îi place să citească lucrări de specialitate şi este pasionată de ezoterism. La oameni apreciază faptul că fiecare are un fond bun, iar acest aspect crede că trebuie doar conştientizat. „Îmi plac persoanele vesele, deschise spre nou şi creative“, mai spune psihologul.

Ce nu-i place
Nu-i plac oamenii care mint când le-ar fi mult mai uşor să spună adevărul. O deranjează lipsa de educaţie, nu consumă carne şi spune că a învăţat să-i accepte pe cei din jur aşa cum sunt. „Detest iarna, e frig şi mohorât iar eu sunt o fiinţă solară“, adaugă pietreanca.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite