Portret/ Gabriel Toader a compus peste 400 de cântece
0Pietreanul a creat sute de piese pentru artişti din toată ţara şi a mixat muzică de club împreună cu DJ Andi sau Vali Bărbulescu. Visează să devină cunoscut peste hotare.
Gabriel Toader s-a apropiat de lumea muzicală la vârsta de şapte ani. În clasa I studia deja pianul la Palatul Copiilor. „Am studiat pianul timp de doi ani. Pot să spun că a fost o experienţă foarte frumoasă pentru că la şcoală aduceam orga şi le cântam fetelor“, îşi aminteşte pietreanul.
După ce a renunţat la pian a început să asculte atent muzica hip hop, în mod special 2 PAC, Coolio sau Eminem. „Ascultând acest gen muzical mi-am pus întrebări legate de producţia muzicală. La hip hop mă atrăgea felul în care se îmbinau sunetele“, povesteşte Gabi despre începuturile sale.
Inspiraţia îi vine în funcţie de starea de spirit
În 2003 a început să producă primele piese, fiind impulsionat de noutate şi curiozitate. „Am început să cunosc tot mai mulţi tineri care doreau să aibă acces în industria muzicală şi am demarat o serie de colaborări. Unii dintre ei sunt din Piatra Neamţ, iar alţii din Bucureşti, Iaşi, Timişoara sau Petroşani“, spune DJ-ul.
Printre colaboratorii lui Gabi se numără şi trupa Parannoya, Nicalai sau Sean Jay Dee. Din anul 2007, Gabriel activează şi în crew-ul 09mm, ca producător muzical. Pe lângă ritmuri hip hop, tânărul compune şi muzică pop, electronică sau soundtrack-uri de film. „Inspiraţia vine în funcţie de starea pe care o am, dar îmi plac foarte mult şi provocările. Acestea mă stimulează foarte mult să lucrez“, explică producătorul.
Vis devenit realitate
Până în prezent a compus peste 400 de piese, iar cele mai cunoscute sunt remixurile „La coka nostru“, „Cabassa“ sau compoziţia proprie „Goose Bumbs“, în colaborare cu Northen Star. În 2008, Gabriel a mixat pentru prima dată într-un club din Piatra Neamţ. Sub numele de Gabriel Slick, tânărul a reuşit să facă serile de weekend mult mai animate pentru iubitorii genului club.
„La început mi se părea foarte emoţionant să pun muzică într-un club. Acum m-am învăţat cu publicul şi îmi place foarte mult. Mixatul este pentru mine un vis devenit realitate“, adaugă DJ-ul.
Experienţa i-a oferit oportunitatea de a mixa împreună cu DJ Sava, DJ Rabinu, DJ Micky Love, DJ Arnold, DJ Andi sau DJ Vali Bărbulescu. „Pot să spun că am avut ce să învăţ de la aceşti profesionişti. Indicaţiile date de ei mi-au pavat drumul spre ceea ce-mi doresc ca DJ“, concluzionează Gabriel Slick. Pe viitor, pietreanul urmează să lanseze primele single-uri şi îşi doreşte să devină cunoscut în străinătate.
Profil
Născut: 9 noiembrie 1987, Piatra Neamţ.
Studii: Este în anul I la Postliceala Tehnică o Controlului Produselor Agroalimentare „Gheorghe Cartianu“ din Piatra Neamţ.
Familie: Necăsătorit.
Întrebări şi răspunsuri
Îţi doreşti o carieră de DJ?
Da, mi-ar plăcea foarte mult să devin cunoscut. Am întâlnit foarte mulţi DJ-ei care nu făceau valuri în club. Cel mai mult mi-ar plăcea să mixez în străinătate, cred că orice DJ visează la acest lucru. În afară eşti apreciat la adevărata valoare şi ai şi posibilitatea să câştigi pe măsură.
Ce este pe primul loc pentru tine, mixatul în club sau hip hop-ul?
Sincer să fiu, îmi plac amândouă la fel de mult. Dacă stau să mă gândesc bine, prima dată am început să produc muzică hip hop. Partea cu mixatul este mai recentă, dar iubesc ceea ce fac şi pot să spun că mi-a deschis noi orizonturi.
Ce-i place
Lui Gabi îi place ca în timpul liber să meargă la pescuit la iazurile din Neamţ. „De cele mai multe ori reuşesc să prind şi peşte, crapi în mod special“, povesteşte DJ-ul. Este pasionat de astronomie, de cinci ani deţine chiar şi un telescop cu ajutorul căruia studiază stelele.
Ce nu-i place
Detestă oamenii îngâmfaţi, vedetismele şi prostul gust. „Nu-mi place să mint sau să mă trezesc de dimineaţă. Nu agreez zilele ploioase şi frigul“, mai spune Gabi. Nu-i place să i se impună ce să facă. Nu mănâncă supe, borşuri, mazăre şi drob.