Piatra Neamţ: Incendiu de la cuptorul pentru pască
0O casă bătrânească, folosită ca bucătărie de vară de familia Bogdan, a fost distrusă de flăcările pe Strada Argeş din Piatra Neamţ, astăzi, în jurul orei 13.20. Incendiul a izbucnit de la cuptorul care fusese încălzit pentru cozonacii şi pasca de Paşte, după cum spune mama proprietarului casei.
Flăcările ameninţau să se extindă şi la casele din vecinătate, dar intervenţia pompierilor a limitat pagubele doar la bucătăria de vară, construită din lemn. Casa în care locuia familia Bogdan, deşi lipită de construcţia veche, nu a fost afectată de incendiu, pentru că este din cărămidă.
„Am făcut foc în cuptor, ca să îl pregătesc pentru mâine pentru cozonaci şi pască. Nu ştiu cum s-a putut întâmpla, pentru că incendiul a izbucnit la două ore după ce stinsesem focul în cuptor“, a declarat Paraschiva Bogdan, mama proprietarului casei.
Vom reveni cu amănunte






















































