Noapte de groază după inundaţiile din Neamţ: 64 de persoane evacuate, 25 de localităţi afectate de viituri. Circulaţia în Cheile Bicazului a fost redeschisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apele pâraieloor din zona de munte a judeţului au făcut prăpăd FOTO: Adevărul arhiva
Apele pâraieloor din zona de munte a judeţului au făcut prăpăd FOTO: Adevărul arhiva

Circulaţia rutieră între judeţele Neamţ şi Harghita, prin Cheile Bicazului a fost redeschisă vineri dimineaţă, după ce, pe parcursul nopţii, a fost interzis accesul maşinilor pe DN 12C. Până vineri, la ora 18.00, este valabilă avertizarea hidrologică cod roşu pentru afluenţii rîului Bistriţa .

Precipitaţiile abundente căzute pe parcursul zilei de joi, 2 iunie, au avut ca efect creşterea debitelor mai multor cursuri de apă, îndeosebi în zona de munte a judeţului Neamţ. 

În bilanţul făcut de autorităţi vineri dimineaţă, 3 iunie, la ora 7, se arată că 25 de localităţi au fost afectate de fenomenele meteorologice anunţate prin avertizările de cod portocaliu, emis de ANM, respectiv avertizarea hidrologică cod roşu în vigoare şi pe parcursul zilei de vineri. 

Conform raportului întocmit de ISU Neamţ, 64 de persoane au fost evacuate din calea apelor în localităţilor Straja din comuna Tarcău (60 autoevacuate), şi două persoane din satul Grozăveşti, comuna  Hangu. Alte 9 persoane (8 din satul Rediu, izolate pe un grind şi una din satul Vădurele, comuna Cândeşti) au fost salvate în urma misiunilor ISU.

Drumul Naţional DN12 C a fost închis circulaţiei rutiere în noaptea de joi spre vineri, din cauza ameninţării pe care o reprezenta râul Bicaz în zona Cheile Bicazului. Drumul a fost redeschis vineri dimineaţă, la ora 05.15. 

Situaţia cea mai gravă rămâne în comuna Dămuc, unde drumul judeţean DJ 127 A a fost rupt joi după amiază de apele pârâului care curge pe lângă aceastâ cale rutieră. Afectate sunt şi drumurile judeţene DJ 155 F Bicaz – Izvorul Muntelui şi DJ 156 E în comuna Piatra Şoimului.   

La capitolul pagube materiale au fost înregistrate două locuinţe avariate în comuna Cândeşti şi oraşul Roman, 3 anexe gospodăreştri au fost distruse în comuna Tarcău, iar 88 de gospodării şi anexe (curţi, beciuri) au fost afectate.

Probleme au fost înregistrate peste noapte şi în privinţa asigurării localităţilor cu energie electrică, 12 posturi de transformare fiind afectaţi circa 1000 de consumatori. Vineri, la ora 7 mai erau nealimentaţi 304 consumatori din care 112 în Piatra Neamţ şi 108 în Roman.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite