Neamţ: Secretul mecanismului de cămătărie al clanului Mararu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blocul de pe Strada Mihai Eminescu în care este apartamentul pierdut de familia Grămescu, în favoarea lui Mararu
Blocul de pe Strada Mihai Eminescu în care este apartamentul pierdut de familia Grămescu, în favoarea lui Mararu

Familia Grămescu a ajuns să piardă un apartament cu patru camere în zona centrală a oraşului, după ce a împrumutat bani de la cămătarul din Piatra Neamţ.

Povestea familiei Grămescu a început în urmă cu şapte ani. „În anul 2003 aveam anumite probleme financiare şi am apelat la Gheorghe Cătălin Mararu pentru a împrumuta o sumă de bani. A fost de acord, cu condiţia să-i dau dobândă. Totodată, acesta a mai pretins să încheiem contracte fictive de vânzare-cumpărare pe maşină şi casă, drept garanţie. Am apelat la fiul meu, întocmind contract de vânzare-cumpărare pentru autoturismul marca Mercedes Benz E320 4Matik, pe care l-am lăsat în curtea tatălui său, în custodie, la Roznov, până la achitarea sumei. La termenul stabilit, am achitat suma şi dobânda şi autoturismul a fost înapoiat“, este declaraţia dată de Dorel Grămescu, conform dosarului aflat la Arhiva Judecătoriei Piatra Neamţ.

Nu a respectat înţelegerea

Tot în acea perioadă, Grămescu a mai avut nevoie de 25.000 de la Mararu, bani pe care i-a primit în două tranşe, pe 31 iulie şi pe 6 august 2003. Cămătarul ar fi cerut să fie întocmite două dosare fictive de vânzare-cumpărare, unul pe un autoturism şi altul pe apartament, pe numele mamei sale.

Grămescu a mai povestit că soţia sa nu era de acord să semneze astfel de acte, însă Mararu l-ar fi asigurat că are relaţii la notariat şi nu e nevoie decât de o semnătură. Dorel Grămescu a mai povestit apoi cum Mararu nu a respectat înţelegerea: „La ultima tranşă achitată de mine, Gheorghe Mararu a restituit autoturismul, iar eu i-am spus să meargă mama sa la notariat conform înţelegerii, să-i achit dobânda pretinsă şi să anuleze contractul de vânzare-cumpărare fictiv. Mararu a fost de acord, dar nu a făcut acest lucru, amânându-mă de pe o zi pe alta, motivând ba că nu are maică-sa buletinul, ba că-i plecată în Germania. Am înţeles mai târziu că trăgea de timp să calculeze dobândă la dobândă. (…) În disperare, am fost de acord cu suma pretinsă, dar să îmi dea în scris că i-am plătit. A spus că vrea să ne întâlnim la notariat, dar acolo a pretins o sumă exagerat de mare, pe care nu am putut să o dau“, declara în urmă cu câţiva ani Dorel Grămescu.

În 2005, soţia sa a deschis proces la Judecătoria Piatra Neamţ, în speranţa că va putea scăpa apartamentul din ghearele cămătarilor. A avut câştig de cauză, iar sentinţa pronunţată pe 12 iunie 2006 precizează că „este greu de crezut că intervenienţii (adică părinţii lui Gheorghe Mararu - n.red.) au făcut demersuri din anul 2003 şi până în prezent pentru a intra în posesia apartamentului respectiv“. Mararii au făcut recurs însă la Tribunalul Neamţ şi au câştigat.

„Intervenienţii Georgeta Mararu şi Anton Mararu au calitatea de proprietari ai imobilului situat în Piatra Neamţ, Strada Mihai Eminescu nr. 14, Bl. E1, Sc. A, Ap. 9“, se arată în sentinţa pronunţată la 15 februarie 2007.

Maşină incendiată

Unul din cei patru copii ai lui Dorel Grămescu povesteşte cum la începutul anului 2005 autoturismul său Peugeot 307 a fost incendiat de o mână criminală şi a fost distrus în totalitate. Înainte de acest incident, tânărul depusese plângere la Poliţie pentru că fusese ameninţat.

„Am dat atunci declaraţie scrisă poliţiştilor care au făcut cercetările la faţa locului că am fost ameninţat de Gheorghe Mararu, căruia îi datoram bani“, a declarat, ieri, fiul lui Dorel Grămescu. După moartea lui Dorel  Grămescu în urmă cu trei ani, soţia sa s-a mutat la mama ei la Vaslui, dezamagită de justiţia şi de poliţia din România.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite