Hoţul de tablouri de patrimoniu din Piatra Neamţ nu a fost încă prins
0Suspectul are în jur de 30 de ani, înălţime de 1,70 - 1,75 metri şi era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening negri, un hanorac închis la culoare şi purta adidaşi.
Patru tablouri de Grigorescu şi Tonitza sustrase după şapte ore de jaf
Nouă tablouri semnate de Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Corneliu Baba, Octav Băncilă şi Ştefan Popescu şi mai multe statuete de fildeş au fost furate, ieri, din vila Victoriei Stoiciu de pe strada Ştefan cel Mare.
Un nemţean a găsit în curte 4 milioane de lei de-ai lui Ceauşescu
„La finalizarea cercetărilor s-a stabilit că au fost sustrase nouă tablouri, dintre care patru sunt înscrise în patrimoniul cultural naţional, un ceas de mână din aur şi suma de 1.410 de lei. Suspectul are în jur de 30 de ani, înălţimea de 1,70-1,75 metri şi purta o pereche de pantaloni de trening negri, un hanorac închis la culoare şi adidaşi", a spus Cătălina Bădeanu.
În lista cu obiectele de patrimoniu de la Complexul Muzeal Neamţ, tablourile furate nu au consemnată valoarea, iar prejudiciul total nu este încă stabilit. Poliţiştii încearcă în acest moment să afle dacă şi celelalte cinci tablouri sustrase sunt incluse pe lista obiectelor de patrimoniu.
Hoţul a acţionat la comandă
„După modul în care a acţionat hoţul, se pare că este vorba de o comandă făcută din Bucureşti. Cunosc foarte bine piaţa din Iaşi şi ştiu că aceasta nu concurează nici pe departe cu aceea din Bucureşti", a declarat Dumitru Grumăzescu, originar din Neamţ, unul dintre cei mai mari anticari din ţară, stabilit în prezent la Iaşi.
Vecinii spun despre familie că erau oameni înstăriţi
„Îi ştiu de mulţi ani. Au avut un fiu care a murit pe Ceahlău şi ştiu că mai au o fată, care este muzician în Iaşi. Domnul Stoiciu a murit în urmă cu şapte ani. Nu am fost niciodată la ei în casă, dar ştiu că erau oameni înstăriţi. Înainte de '90, au avut un magazin cu rochii de mireasă la Baia Comunală şi remaiau şi ciorapi. Aşa cred că au făcut avere", a spus unul dintre vecinii familiei Stoiciu.
Lista tablourilor furate din casa Stoiciu
„Flori" - Ştefan Popescu, „Natură moartă" - Corneliu Baba, „Peisaj" - Nicolae Grigorescu, „Băiat" - Nicolae Grigorescu, „Car cu boi" - Nicolae Grigorescu, „Fată pe piatră" - Nicolae Grigorescu, „Vaci" - Ştefan Luchian, „Flori galbene" - Nicolae Tonitza şi „Fructe" - Octav Băncilă