Bătrân care se simţea rău, jefuit acasă, la Piatra Neamţ, de tinerii care, chipurile, au vrut să-l ajute

0
0
Autorii infracţiunii au fost identificaţi FOTO Arhiva Adevărul
Autorii infracţiunii au fost identificaţi FOTO Arhiva Adevărul

Un bătrân căzut pe stradă în timp ce se întorcea de la cumpărături a trăit o experienţă dezamăgitoare şi păguboasă: în ajutor i-au sărit doi tineri, dar intenţiile lor s-au dovedit a fi josnice.

Doi tineri, care domiciliază în Piatra Neamţ, au probleme de natură judiciară, după ce, „impresionaţi“ de starea unui bătrân, care picase pe stradă şi se rănise, au sărit să-l ajute. Doar au „pozat“ în bunii samariteni, doarece intenţiile lor erau cu totul altele. De unde şi acuzaţia penală. 

Pe data de 9 august 2022, pietreanul, care are 69 de ani, a ieşit la cumpărături, iar când se întorcea acasă s-a

împiedicat şi a căzut pe o trecere de pietoni. A suferit câteva

leziuni, iar dintre martorii ce au observat incidentul s-au „desprins“ doi tineri, care s-au oferit să îl ajute şi să îl conducă la domiciliu.

Părea că au dat dovadă de altruism, dar situaţia era alta. La ora 15:00, anchetatorii din cadrul Poliţiei Piatra Neamţ au fost sesizaţi de către localnică, care a reclamat că tatăl ei fusese victima unui furt. Cercetările avea să stabilească ce se petrecuse, sexagenarului dispărându-i portofelul şi două bijuterii cu valoare sentimentală. 

„Două persoane necunoscute, s-ar fi oferit să îl ajute pentru a ajunge acasă cu cumpărăturile, iar după ce ar fi pătruns în imobil aceştia ar fi sustras un portofel, în care se afla suma de aproximativ 60 lei, precum şi două lănţişoare din aur“, se arată într-un comunicat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ. 

A fost demată o anchetă pentru prinderea făptaşilor, Cercetările s-au materializat la scurt timp, cele două persoane, cu vârste de 19, respectiv 32 de ani, din Piatra Neamţ, fiind identificate de poliţişti.

Cele două bijuterii au predate persoanei vătămate. Făptaşii au fost reţinuţi, iar astăzi urma să fie prezentaţi unui procuror, pentru luarea unei măsuri preventive. 

„Din păcate, de această dată un gest frumos a ascuns o intenţie mai puţin lăudabilă. Bijuteriile recuperate, deşi nu aveau o valoare materiala mare, erau extrem de importante pentru persoana vătămată. Casa este locul care trebuie asociat cu confortul, liniştea şi siguranţa, de aceea recomandarea este să nu deschideţi uşa persoanelor necunoscute“, a mai transmis Poliţia Neamţ. 

Anchetatorii mai spun că acest lucru este valabil chiar şi dacă vă informează că vor să efectueze diferite lucrări în apartament, despre care nu aveţi cunoştinţă sau nu le-aţi contractat. Nu dezvăluiţi faptul că locuiţi singuri! Dacă plănuiţi să petreceţi cîteva zile în vacanţă, asiguraţi geamurile şi uşa locuinţei. Nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute în bloc, prin intermediul interfonului. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Salvamontiştii, zile grele din cauza unor teribilişti inconştienţi în şlapi. „Prea mulţi lipsiţi de educaţie“

Piramida spaţială şi „stafia de pe cer”, fenomenele stranii din Ceahlău. Cum se formează FOTO

Piatra Neamţ


Ultimele știri
Cele mai citite