Altruismul Neamţului pentru un pic de normalitate în viaţa refugiaţilor ucraineni. „Plâng în fiecare zi“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un ofiţer de poliţie găzduieşte o ucraineancă şi pe copiii ei FOTO Poliţia Neamţ
Un ofiţer de poliţie găzduieşte o ucraineancă şi pe copiii ei FOTO Poliţia Neamţ

Românii nu au rămas impasibili la dramele create de războiul din ţara vecină, implicându-se altruist pentru a crea un pic de normalitate în viaţa refugiaţilor ucraineni, în special mame şi copii.

Urgia războiului a făcut ca sute de mii de ucraineni să ia calea pribegiei, parte dintre ei ajungând în România, unii dintre ei găsindu-şi adăpost vremelnic şi prin judeţul Neamţ. 

La mănăstiri, în spaţii puse la dispoziţie de autorităţi, hoteluri, pensiuni sau acasă la diverse persoane, care, altruiste, şi-au pus locuinţa la dispoziţia celor nenorociţi de invazia rusă. 

Şi pentru că tristeţea şi deznădejdea era starea de spirit a refugiaţilor, mai puţin copiii cărora vârsta nu le permite să perceapă realitatea, gazdele au încercat şi reuşit să creeze clipe de normalitate, una firească până să înceapă războiul. 

Câteva exemple în acest sens sunt edificatoare. 

O poveste frumoasă şi emoţionantă în acelaşi timp,

una despre solidaritate, a fost dezvăluită de cadrele Poliţiei Neamţ. În prim plan au fost membrii unei familii de ucraineni, mama, Iulia, şi doi copii, un băiat de 12 ani şi o fată de 15 ani, care locuiau în oraşul Sumy.  Şi-au găsit adăpost, pentru cât timp nu se ştie, la Piatra Neamţ, în casa unui ofiţer. 

Comisarul Radu Marin Şicovlan este nepotul unei basarabence, care, în 1944, când avea doar 12 ani, părăsea Chişinăul, din pricina celei de-a doua conflagraţii mondiale, refugiindu-se în România. Iar poliţistul nu a putut rămâne impasibil la drama mamei din Ucraina. Pentru că ziua de naştere a ucrainencei a fost la sfârşit de martie 2022, poliţiştii i-au făcut o surpriză, urându-i cele bune şi oferindu-i un tort. 

Mărturia ucrainencei despre ce se întâmpla este traumatizantă. Spune că pe 24 februarie, dimineaţă, a auzit împuşcături puternice. Începuse războiul, iar sirenele au sunat zi şi noapte, fugind la subsol „din nou şi din nou“. Vedea coloane cu echipamente militare ruse, drone zburând şi rachete. A decis să plece, iar pe 14 martie ajungea în România. 

Copil ucrainean, botezat la Costişa 

„Aici suntem în pace, iar principalul lucru pentru mine este că ai mei copii sunt în pace. Soţul meu a rămas în Ucraina. Sunt foarte îngrijorată pentru familia mea. Şi sunt foarte recunoscătoare lui Radu şi familiei sale pentru sprijinul, ajutorul, umanitatea şi pacea lor nemărginite din casa lor. Dumnezeu să ocrotească această familie şi poporul român!“, spune Iulia.

La biserica din Costişa, în Neamţ, pe data de 6 martie 2022 a avut loc un botez. O situaţie normală, dar ea iese din tipare dacă avem în vedere cine este micuţul creştinat şi părinţii acestuia. Toţi sunt refugiaţi din Ucraina, viaţa fiindu-le şi lor dată peste cap de război. Locuiau în Kiev, dar au decis să plece. Au ajuns în Vama Siret, iar soarta avea să le-o scoată în cale pe Ileana Grigoraş, consilier local în comuna nemţeană. 

Şi au ajuns la ea acasă Eldar, de 32 de ani, Elizaveta, de 22 de ani, şi fiul Aslan, de 1 an şi 4 luni, tatăl jurist, iar mama, asistentă medicală, care-şi continua şi activitatea sportivă, fiind gimnastă. Despre iniţiativa creştinării micuţului, ea a venit în timpul unei discuţii dintre Vasile şi Ileana Grigoraş cu membrii familiei refugiate. 

pruncudinucraina1

Un copil ucrainean a fost botezat la Costişa,în Neamţ FOTO Facebook

„Soţul meu le-a spus: «Când veţi face al doilea copil, noi îl botezăm!» A doua zi, ei au zis: «Dacă doriţi îl puteţi boteza pe Aslan, deoarece nu este botezat şi ne-ar face mare plăcere, dată fiind situaţia pe care o trăim acum». Asta a fost!“, a declarat Ileana Grigoraş. Apoi au fost puse la punct detaliile necesare, naşele micuţului fiind fiicele familiei Grigoraş, Raluca, Eliza Vasilica şi Ştefania. 

Hainele în care a fost îmbrăcat copilul după botez au fost în culorile de pe steagul naţional al Ucrainei, galben şi albastru, la fel fiind împodobite şi lumânări de botez. Din Neamţ, familia ucrainenilor a plecat spre Portugalia, sperând că-şi vor clădi un alt viitor acolo, pentru că a se întoarce în Ucraina este ceva de neconceput în acest moment, sau în viitorul apropiat. 

„Încercăm să îi mai animăm“ 

Un alt gest de maximă solidaritate îl are ca protagonist pe Silviu Bogdan Ardeleanu, proprietarul unei pensiuni, „Cabanele de Furcitură“, în apropiere de Bicaz, la Izvorul Muntelui, la poalele Ceahlăului. A pus-o la dispoziţia refufiaţilor ucraineni, până acum adăpostind peste 50 de persoane, în special femei şi copii. Când a început războiul, el se pregătea de începerea sezonului turistic, dar a renunţat. 

„Acum câtva timp începusem să postez că ne pregătim să începem sezonul turistic la Izvorul Muntelui, 3 cabane, 12 camere, ciubăr, saună, cai, ponei etc. Azi-noapte (25 februarie 2022 - n.red.) nu m-am putut odihni din cauza imaginilor cu refugiaţi. Nu putem sta nepăsători; am discutat cu soţia mea şi am

luat de comun şi întru totul de acord o decizie. Spunem pas turiştilor, de luni (28 februarie - n.red.) ne deschidem uşile refugiaţilor cu copii“, spune Ardeleanu. 

Şi-i îndemna pe cei care ştiu sau întâlnesc refugiaţi din Ucraina să-i direcţioneze către ei, la Izvoru Muntelui, cu menţiunea că până la sfârşitul războiului le oferă cazare gratis şi mâncare cât dă Dumnezeu şi cât îivor ţine buzunarele. Ruga să nu i se transmită mesaje de laudă, ci strict dacă ştiu cazuri de refugiaţi. Administratorul pensiunii s-a implicat şi în „viaţa“ oaspeţilor: 

refugiatiizvor

Silviu Ardeleanu, alături de Slava, un refugiat din regiunea Odessa FOTO Facebook

„Încercăm să îi mai animăm. Unele femei plâng în fiecare zi de dorul soţilor. Scoatem copiii la sanie, îi

plimbăm cu trăsura, cu ATV-ul, îi ducem la cai, să călărească. Unii sunt supăraţi continuu. E normal la ce e în ţara lor. Am avut şi o onomastică, a unui băiat ucrainean (Slava, tată a 3 copii, refugiat din regiunea Odessa - n.red.), pregătind tort, şampanie şi toate cele. Le-am făcut şi un program artistic la chitară, cu ajutorul unor prieteni“. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Bătrână imobilizată la pat, sfârşit de coşmar în toiul nopţii. Nu s-a putut salva, arzând de vie

Şeful CJ Neamţ, condamnat pentru corupţie, rămâne şi fără sume importante, care i-au fost confiscate

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite