Agresor sexual ucis de o adolescentă de 16 ani, fugită de acasă. Crimă sau legitimă apărare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omorul a avut loc într-un apartament din Piatra Neamţ FOTO Adevărul.ro
Omorul a avut loc într-un apartament din Piatra Neamţ FOTO Adevărul.ro

Procurorii trebuie să stabileascâ dacă o adolescentâ, care l-a ucis pe un presupus agresor sexual, poate fi acuzată de crimă sau este legitimă apărare

.

Scene de groază s-au petrecut noaptea trecută într-un apartament din centrul municipiului Piatra Neamţ, protagoniştii întâmplărilor care avea să se soldeze cu o crimă fiind un localnic în etate de 30 de ani şi o adolescentă de 16 ani. Ancheta declanşată în acest caz  de procurori şi polişiştii criminalişti trebuie să stabilească dacă în aces caz este vorba despre o crimă, sau a fost legitimă apărare. 

Se pare că fata a fost ademenită în locuinţa bărbatului pe care l-ar fi cunoscut prin intermediul reţelelor de socializare, iar la un moment dat acesta i-a cerut să întreţină relaţii sexuale, dar a fost refuzat. Tânăra a încercat să fugă, dar uşa era încuiată, iar când victima a încercat să o violeze a pus mâna pe un cuţit şi l-a înjunghiat mortal. 

Chiar autoarea a sesizat autorităţile despre cele petrecute, sunând, în jurul orei 01.00, la 112, pentru a cere ajutor. A relatat că este sechestrată într-un apartament, fără a putea preciza în ce cartier, că nu poate deschide uşa, pentru că nu ştia unde era ascunsă cheia de către proprietar şi că l-a înjunghiat deoarece încercase să o violeze.  

Anchetatorii au reuşit să localizeze telefonul adolescentei, apoi apartamentul în care se afla, uşa locuinţei fiind spartă de pompierii solicitaţi. În interior, fata a fost găsită în stare de şoc, primind îngrijiri medicale, dar pentru victimă nu s-a mai putut face nimic. Ulterior avea să se afle că tânăra era din comuna Dochia şi că fugise de acasă. Încerca să-şi găsească un loc de muncă, prilej cu care l-a cunoscut pe bărbatul din Piatra Neamţ, care s-a oferit să o ajute. Noaptea trecută, acesta a chemat-o la el acasă, pentru a-i da tetalii despre câteva oferte de serviciu. Se pare că altele îi erau planurile. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Stareţul care era fie omorât de lotrii dezertori, naşul patriarhului Daniel, este propus spre canonizare

Dezmăţ cu cocaină şi ecstasy în cluburi de fiţe. Ce fapte au comis traficanţii românii prin străinătate

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite