Un copil a supraviețuit după ce a căzut de la etajul cinci
Un băiat în vârstă de nouă ani a căzut sâmbătă dimineață de la etajul cinci al blocului în care locuiește și a ajuns în stare gravă la spital. Polițiștii orădeni cercetează circumstanțele producerii evenimentului.
Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, a anunțat astăzi că minorul de nouă ani a fost găsit în fața imobilului în care locuiește, după ce căzuse de la etaj.„Din primele verificări efectuate s-a stabilit că victima, un minor orădean de nouă ani, a căzut de la etajul cinci al blocului în care locuieşte. Copilul a fost transportat de urgenţă la spital pentru îngrijiri de specialitate”, spune Alina Dinu.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul, urmând ca, în funcţie de rezultat, să fie luate măsurile impuse de lege.
Vom reveni cu detalii.





















































