Tineri tâlhari arestaţi după ce au atacat un orădean căruia i-au furat mai multe bunuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri bănuiţi că au tâlhărit un orădean au fost arestaţi de magistraţi. Poliţiştii orădeni au fost sesizaţi, în urma unui apel primit prin 112, de  un bărbat din Oradea că a fost tâlhărit.

În timp ce acesta se deplasa pe o stradă din oraş şi a ajuns pe o alee lăturalnică, bărbatul a fost atacat de trei persoane necunoscute care l-au deposedat de o borsetă în care avea acte personale, carduri şi un telefon mobil.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Ordine Publică şi cei ai Biroului de Investigare a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Oradea au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind un tânăr de 16 ani, din Săcueni şi doi bărbaţi de 24 şi 23 de ani, din Săcueni şi Suplacu de Barcău. Poliţiştii orădeni au recuperat de la cei trei portmoneul, documentele de identitate şi telefonul mobil care fuseseră sustrase de la victimă.

“Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea i-au reţinut pe cei trei şi i-au prezentat la Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă, fiind bănuiţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, iar magistraţii au emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 15 zile faţă de minor şi pentru 30 de zile faţă de cele două persoane de 23 şi 24 de ani”, a precizat subcomisar de poliţie Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Aceştia au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, iar poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celor în cauză.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite