Surpriză la fontieră. Ce au depistat poliţiştii într-o autoutilitară care se îndrepta spre Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

13 migranţi din Siria şi Irak, care încercau să ajungă ilegal într-un stat din Spaţiul Schengen, au fost depistaţi de poliţişti deplasându-se spre frontiera româno-ungară într-o autoutilitară condusă de un cetăţean român.

Poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului Valea lui Mihai i-au descoperit pe cei 13 când au oprit pentru control, la ieşirea din Valea lui Mihai, o autoutilitară care se îndrepta spre graniţa cu Ungaria.

"La volanul maşinii era un cetăţean român, iar în interiorul autovehiculului se mai aflau treisprezece persoane de origine afroasiatică. Deoarece persoanele respective nu deţineau documente de identitate, au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. La verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Siria şi Irak, şase adulţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 41 de ani, şi şapte minori, având vârste cuprinse între 6 şi 15 de ani, majoritatea fiind solicitanţi de azil în ţara noastră", au precizat reprezentanţii ITPF Oradea.
În cadrul cercetărilor preliminare s-a stabilit că cele 13 persoane doreau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen, sens în care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cetăţeanului român, pentru trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.

De la începutul lunii august, poliţiştii de frontieră au depistat şi întors de la frontiera cu Ungaria un număr de 77 de migranţi din Siria şi Irak.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite