Primăriţa din Bihor care a luat la pumni un fost procuror rămâne în arest la domiciliu
0Tribunalul Bihor a prelungit cu încă 20 de zile măsurile preventive în cazul primăriţei din localitatea bihoreană Brusturi şi al soţului ei, acuzaţi de tentativă la omor după ce au bătut un fost procuror iar apoi au încercat să scape ştergând înregistrările camerelor de supraveghere.
Decizia în cazul soţilor Lidia şi Petrică Bârlău a fost luată, vineri, la propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Astfel, Livia Bârlău va rămâne în arest la domiciliu pentru încă 20 de zile în timp ce soţul ei, Petrică Bârlău, va rămâne în arest preventiv.
Soluţia adoptată de Tribunalul Bihor mai poate fi contestată de cei doi soţi la Curtea de Apel Oradea.
Primăriţa comunei Brusturi, Livia Bârlău, acum suspendată din funcţie, şi soţul ei, Petrică Bârlău, au fost arestaţi preventiv în data de 4 noiembrie, iar o săptămână mai târziu, Curtea de Apel Oradea a schimbat măsura în cazul primăriţei cu arestul la domiciliu.
Cei doi sunt anchetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru tentativă la omor pentru că l-au luat la bătaie pe Ioan Bodogai, un fost procuror din oraşul Marghita, lovindu-l cu pumnii, picioarele, iar bărbatul şi cu un cleşte tip gură de lup.
Altercaţia s-a produs în depozitul de materiale de construcţii deţinut de Petrică Bârlău, în plină zi, victima ajungând la spital în urma bătăii, cu multiple traumatisme.
Încercând să scape de răspundere, soţii Bârlău au şters înregistrările făcute de camerele de supraveghere, care au fost recuperate, însă, de anchetatori.