Posibilul sinucigaș de la podul de pontoane ar putea fi un infractor fugar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii și polițiștii orădeni continuă căutările în cazul bărbatului care a lăsat ieri un bilet de adio și câteva haine pe malul Crișului Repede, lângă podul de pontoane din Oradea.

"Facem cercetări pentru a stabili starea de fapt. Nu este exclusă nicio ipoteză, nici ipoteza sinuciderii", a declarat în această dimineață inspector principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor.Potrivit unor surse neoficiale, bărbatul de 33 de ani, căutat în apele Crișului Repede, ar avea de fapt probleme cu legea, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare chiar ieri, când acesta a dispărut.

Polițiștii bihoreni și echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Crișana au fost anunțați ieri, de un pescar orădean, că lângă podul de pontoane care face legătura dintre străzile Sovata și Splaiul Crișanei a găsit câteva haine, un buletin și un bilet de adio.

„Un pescar a sunat la 112 după ce a găsit pe malul drept al Crișului, lângă terenul de fotbal, hainele, documentul de identitate și un bilet de adio al unui tânăr", a spus Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor. „Deocamdată nu s-a găsit nimic", a declarat Alina Dinu, după aproape două ore de căutări.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite