PORTRET: Orădeanul Radu Pantea este singurul instructor de paraşutism din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Pantea este singurul instructor de paraşutism de la Aeroclubul „Smaranda Brăescu" din Oradea, unde mai lucrează trei instructori de planorism. Orădeanul are peste 2.300 de salturi la activ şi face parte din lotul României. Radu a instruit în cariera sa paraşutişti care s-au remarcat la nivel internaţional.

Profil:

Născut. 30 aprilie 1975, Oradea
Studii. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Oradea
Familie. Căsătorit, o fiică de cinci ani

Radu Pantea avea 15 ani când, împreună cu un prieten din vecini, a văzut un afiş în care erau anunţate cursuri de paraşutism. Mai mult din curiozitate, s-a hotărat să se înscrie la cursuri, fără să ştie că acest lucru îi va marca definitiv viaţa. „Paraşutismul este viaţa mea. Mi-aş dori să pot zbura şapte zile din şapte”, spune Radu acum. Din păcate acest lucru îi este imposibil, din cauza costurilor pe care le implică acest sport, dar mai ales din cauza faptului că în România nu se investeşte în paraşutism şi în aerocluburi.

Primul salt

Radu Pantea are peste 2.300 de salturi la activ. Deşi pare o cifră mare, acesta spune că, la vârsta sa, un paraşutist din străinătate se poate lăuda cu un număr mult mai mare de salturi. Radu este singurul instructor de paraşutism de la Aeroclubul „Smaranda Brăescu“ din Oradea, unde mai lucrează trei instructori de planorism. Acesta îşi aminteşte şi astăzi primul său salt. „Am închis ochii. Totul s-a petrecut foarte repede. După primele salturi, nu am fost convins că-mi place, fiindcă erau prea multe senzaţii combinate”, a explicat instructorul. Cu toate acestea, a continuat să zboare.

Orădeanul a participat la nenumărate concursuri naţionale şi internaţionale. Cea mai bună clasare a fost locul doi pe ţară. Este mândru de participarea sa la Campionatul European de Lucru Relativ pe Cupolă (în 2008, în Olanda), unde a contribuit la recordul european de 16. „Este un lucru foarte dificil şi riscant de realizat, fiindcă dacă i se închide paraşuta unuia dintre cei 16 care paraşutişti care se suprapun, acesta îi poate trage şi pe ceilalţi după el”, a explicat Radu Pantea. Din 2006, orădeanul face parte din lotul naţional al României de lucru relativ pe cupolă. „Am participat la recordul României de nouă şi apoi de zece suprapuşi, care nu a fost egalat până în prezent”, a spus Radu Pantea.

Mândru de elevii săi

De unsprezece ani, de când este instructor, „prin mâna lui” au trecut peste 200 de sportivi, dintre care aproximativ 50 au făcut parte din lotul judeţean şi naţional. Cel mai mândru este de fostul său elev Marius Ivaşcu, ajuns antrenor al  cadeţilor de la Academia Militară Americană West Point. Alţi doi dintre sportivii pe care i-a antrenat  au ajuns instructori în Noua Zeelandă şi Canada.

Întrebări şi răspunsuri

De când sunteţi instructor de tandem?

Din 2008. Primul salt în doi l-am făcut cu soţia mea. De atunci am depăşit 100 de salturi în tandem, cu persoane care nu au experienţă în domeniu, care pot gusta astfel ce înseamnă să zbori, după numai 15 minute de pregătire teoretică.
Care este cea mai mare înălţime de la care aţi făcut salturi?
Care sunt cele mai frumoase salturi?
Consider că salturile de noapte sunt cele mai frumoase. În Ungaria, am luat locul întâi la proba individuală de salturi de noapte.

Ce-i place
Filmul său preferat este „Point Break”, unde Patrick Swayze interpretează rolul unui paraşutist. „Îmi place să mă uit la Discovery şi la desene animate, cu fiica mea”, a spus Radu Pantea. Îi mai place muzica simfonică şi instrumentală.

Ce nu-i place
„Nu-mi place că în ţara asta nu pot să-mi fac meseria, că nu am resursele pentru a face paraşutism adevărat”, a spus orădeanul. Radu nu suportă traficul aglomerat, nedreptatea şi politica.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite