PORTRET: Damian Andreica este psihologul care dăruieşte bucurie copiilor

Absolvent al Facultăţii de Psihologie, tânărul a înţeles că poţi ajuta oamenii şi dacă le dăruieşti un zâmbet. Damian a visat să fie un sprijin pentru cei aflaţi în suferinţă. Suflet sensibil, orădeanul şi-a intrat în atribuţii încă de la o vârstă fragedă, când salva animalele părăsite şi le adăpostea la el acasă, chiar dacă locuia într-un apartament de bloc.

 „Mi-am dorit întotdeauna să mă fac util. Şi am visat la o meserie prin care să ajut oameni. Speram să ajung doctor”, povesteşte tânărul. Suflet sensibil, orădeanul şi-a intrat în atribuţii încă de la o vârstă fragedă, când salva animalele părăsite şi le adăpostea la el acasă, chiar dacă locuia într-un apartament de bloc.

„Am avut toate tipurile de animale de la pisci, câini, peşti şi hamsteri până la arici şi uliu”, explică băiatul. Damian s-a decis la vârsta adolescenţei să urmeze cursurile liceului sanitar. „Mi-am dorit să ajung în spitale, în practică, să am grijă de cei bolnavi” spune tânărul.

Pe drumuri de munte

Perioada adolescenţei i-a dat ocazia de a-şi descoperi noi ambiţii. Îndrăgostit de drumeţii şi de provocări, Damian a intrat în marea familie a cercetaşilor, pentru a-şi testa limitele. „Cercetăşia a fost una dintre perioadele decisive din viaţa mea, care m-a ajutat să mă cunosc mai bine şi să mă formez ca om. De la escaladări şi trasee dificile până la responsabilitatea pe care ţi-o dă funcţia de lider în grupuri de copii, anii petrecuţi alături de cercetaşi m-au făcut să descopăr secrete ale naturii şi ale naturii umane”, mărturiseşte tânărul. De la Organizaţia Cercetaşilor la Caritas Eparhial, nu a mai fost decât un pas. „Alături de cercetaşi am descoperit şi importanţa voluntariatului. Atunci mi-am zis: dacă tot am două ore libere, decât să lenevesc, mai bine fac ceva util”, spune Damian.

Orădeanul a început cu munca de jos, fără să-i pese de atribuţiile care-i reveneau. „Am acceptat tot ce mi s-a cerut să fac fără să mă simt prost pentru asta. Am descărcat camioane de ajutoare, am schimbat butelii, am făcut curat în depozite şi în fiecare moment m-am bucurat că pot face ceva util”, povesteşte orădeanul.

Clovnul din inima celor mici

Treptat, voluntarul bun la toate a început să-şi ia responsabilităţi din ce în ce mai mari. A ajuns să facă fundraising, să scrie proiecte şi să organizeze traininguri. Marea descoperirea fost însă cursul pentru clovni. „M-a atras mai ales pentru că eu aveam şi o trupă de pantomimă în liceu. În plus, rolul clovnului voluntar este să redea speranţa din sufletul copiilor din spitale sau a săracilor care nu-şi permit un spectacol de teatru”. Prin clovni, Damian a îmbinat dorinţa de a ajuta cu talentul.

Întrebări şi răspunsuri
Vrei să faci carieră ca psiholog ?
Pentru moment vreau să mă ocup de proiecte şi de „fundraising“. Strângerea de fonduri e provocarea care mă atrage cel mai tare. Este ca şi cum m-aş arunca de pe o stâncă, fără paraşută şi aş fi obligat să supravieţuiesc.

Vei continua voluntariatul?
Nu am de gând să renunţ. Chiar dacă nu mai am timp să merg frecvent în spital deghizat în clovn, îi  învăţ pe alţi tineri cum să joace şi construim împreună momente haioase pentru cei mici.

Ai avut un moment care te-am impresionat mai tare ca voluntar?
Nu. Toţi oamenii sunt importanţi. Toate poveştile mă impresionează. Toţi copiii se bucură când le dai atenţie. Cel mai frumos este atunci când cineva îţi spune „mulţumesc”.

Ce-i place
Tânărul orădean adoră drumeţiile. El spune că apreciază persoanele spontane. Se uită cu plăcere la filmele de comedie. Îi place culoare verde. Sportul preferat este baschetul. Anotimpul în care se regăseşte este primăvara.

Ce nu-i place
Damian nu suportă prostia umană şi nepăsarea. Tânărul spune că nu-i place culoarea roz. Orădeanul se fereşte mereu de lucrurile complicate.

Profil
Născut. 01.11.1988, Oradea
Studii. Facultatea de Psihologie, Oradea
Familie. O soră mai mică, Ramona