Poliția ecologică a ieșit la vânătoare și dă amenzi pentru nerespectarea curățeniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polițiștii i-au sancționat pe cei care au lăsat gunoiul în spațiul public
Polițiștii i-au sancționat pe cei care au lăsat gunoiul în spațiul public

Mai mulți orădeni care nu au respecat curățenia orașului au fost amendați cu amenzi cuprinse între 500 și 2 000 de lei.  Polițiștii au notificat două asociaţii de proprietari din zona cartierului Nufărul, iar şapte proprietari de terenuri au fost somaţi în scris pentru salubrizarea terenului și tunderea ierbii.

De asemenea, au fost verificate 42 de societăţi comerciale, care nu deţin contract de salubritate cu operatorul licenţiat. În primă etapă, societăţile comerciale au fost somate în scris cu privire la încheierea unui contract, iar apoi, patronii care nu se vor conforma termenului dat, vor fi sancţionate cu amenzi de la 1 500 la 2 000 lei. Cinci persoane surprinse au fost legitimate şi sancţionate cu amenzi cuprinse între 500 şi 1 000 lei, iar un alt orădean a fost sancționat contravenţional pentru depozitarea pe domeniul public a  54 de saci cu moloz.

Amenzi pentru gunoi

De asemenea, în urma sesizării telefonice primite la Dispeceratul Poliţiei Comunitare Oradea, agenţii au constatat că, după  ridicării gunoiului menajer de pe strada Leonardo da Vinci, în jurul tomberoanelor au rămas resturi menajere neridicate. În consecinţă, operatorul licenţiat a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1 000 lei.

Politia Comunitară Oradea reaminteşte numerele de telefon la care cetăţenii pot apela pentru a semnala situaţii din sfera de competenţă a instituţiei 0259 969, dispecerat sau 0 800 800 518, telefonul verde.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite