O orădeancă a prejudiciat statul român cu peste 20.000 de lei
0Administratoarea unei firme este suspectată de poliţiştii de investigarea fraudelor bihoreni că a prejudiciat bugetul de stat cu peste 20.000 lei
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au început urmărirea penală împotriva orădencei B.G.C., de 35 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie a sumelor reprezentând contribuţii cu reţinere la sursă, în cel mult 30 zile de la scadenţă.
Aceasta este acuzată că, în perioada iunie 2010 - mai 2012, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în l Oradea, ar fi reţinut de la salariaţi sumele reprezentând contribuţii cu reţinere la sursă, pe care nu le-a vărsat către bugetul de stat în termenul prevăzut de lege.
"Prejudiciul total provocat astfel este de 20.478 lei. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările în cauză cu suspecta în stare de libertate, pentru documentarea întregii sale eventuale activităţi infracţionale şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului provocat bugetului de stat", a precizat inspector principal Alina Dinu, purtator de cuvânt al IPJ Bihor.