O femeie din Bihor a murit în spital după ce ar fi așteptat opt ore pentru operație. „Femeile din salon mi-au spus că de dimineață n-a fost nimeni la ea”
0O femeie de 79 de ani din Bihor, internată pentru tromboflebită, a murit în spital din cauza unor erori medicale. Potrivit fiicei sale, bătrâna a așteptat aproximativ opt ore pentru a fi operată, fiind ignorată de personalul medical.

Potrivit Bihoreanul, incidentul a avut loc anul trecut, când Iuliana Zdrâncă a fost internată la Spitalul din Beiuș. Deși a fost transferată de urgență la Oradea, bătrâna a murit. O moarte absurdă, cauzată, spune fiica, de un lanț de erori medicale, indiferență și o lipsă totală de responsabilitate.
După luni de consulturi și analize, familia reușise să programeze o intervenție de protezare la Spitalul Pelican, pentru data de 23 aprilie.
„Era bucuroasă că în sfârșit va scăpa de dureri și va putea merge din nou pe picioarele ei”, povestește fiica.
Cu doar câteva zile înainte de operație, i se înroşise pulpa piciorului, peste noapte, iar medicul de familie i-a recomandat să meargă la urgenţe. În aceeași zi, Rodica și mama ei au ajuns la Spitalul Municipal Beiuș, unde medicii au decis că „nu e nimic grav”.
„Mi s-a spus că analizele sunt foarte bune și că a fost consultată și de chirurgul Ștefan Andor, care era de gardă, iar acele înroșiri ale pielii ar fi, de fapt, de la coxartroză. Au internat-o la secția de Ortopedie și i-au pus perfuzii”, spune fiica.
La Beiuș, unul dintre medici i-a făcut o ecografie şi i-a pus diagnosticul de tromboflebită - o inflamație a venelor provocată de formarea unui cheag de sânge. Netratată la timp, poate provoca infarct, embolie pulmonară sau alte complicații fatale.
Medicul a recomandat transferul femeii la secția de Chirurgie, însă, după ce a ajuns acolo, bătrâna a fost complet ignorată de personalul medical.
„Am venit la spital la 17:30 și am întrebat unde e mama. Nimeni nu știa. Am căutat-o din salon în salon. Într-unul am găsit-o: cu ochii dați peste cap, abdomenul umflat cât o căldare, abia respira. Femeile din salon mi-au spus că de dimineață n-a fost nimeni la ea. Ele au crezut că era operată și sub efectul anesteziei”, povestește Rodica.
Fiica a început să strige după ajutor, însă ici asistentele, nici medicul de gardă nu și-au făcut apariția. În cele din urmă, spune ea, o infirmieră a sunat la 112 din interiorul spitalului, pentru a cere ajutor.
La sosirea ambulanței, în salon nu era prezent niciun cadru medical din spital. „Eram doar eu”, povestește Rodica.
„Doctorița de pe ambulanță mi-a spus că mamei i s-au blocat rinichii, că nu o poate transporta, că moare pe drum, că trebuie să-i pună o sondă. Ea i-a pus sonda și i-a scos urina pe loc. Apoi l-a chemat pe medicul de gardă, care a apărut după vreo 20 de minute”.
Sosită la Oradea, medicii au declarat că au venit prea târziu.
„Ne-au spus că dacă i s-ar fi făcut o dializă la timp, putea fi salvată”, spune Rodica. După doar o zi, pe 20 aprilie, mama ei a murit.
Ce arată autopsia
Potrivit autopsiei efectuate la Spitalul Județean, victima a murit în urma unui atac de cord, apărut pe fondul tromboflebitei venoase.
„Domnul doctor care a făcut autopsia s-a uitat la mine și m-a întrebat de ce am lăsat-o pe mama în acel spital. Atunci mi-am dat seama că până și medicii între ei știu ce se întâmplă acolo...”, povestește Rodica.
Revoltată, fiica a reclamat cazul conducerii spitalului, care a declanşat o anchetă internă în urma căreia a fost găsit un singur vinovat: medicul Ștefan Andor, chirurgul de gardă din seara internării, care a fost penalizat la salariu cu 25% din salariu timp de 6 luni.
Contactat de publicația citată, medicul a declarat că „fostul manager Claudiu Lupău a întrunit consiliul de disciplină” în timp ce era în concediu, unde a decis că acesta este „singurul vinovat”. Ștefan Andor a contestat sancțiunea în instanță.
Doctorul Sorin Ianceu, chirurgul care ar fi trebuit să consulte pacienta după transferul de la Ortopedie la Chirurgie, fiindcă era de gardă, dar nu a făcut-o, afirmă că în ziua respectivă a fost în sala de operații.
„Am avut toată ziua intervenţii. Dintr-o operaţie am ieşit chiar atunci când fiica dânsei a ajuns acolo. Eu am solicitat să fie transferată la Oradea, pentru că necesita consult cardiologic şi investigații specifice pentru diagnosticarea trombozei venoase profunde şi a posibilei embolii pulmonare”, spune chirurgul.
Fiica pacientei a depus plângere penală împotriva Spitalului Municipal Beiuș pentru ucidere din culpă și a deschis o acțiune civilă pentru malpraxis.
„Vreau să răspundă toți cei vinovați și să nu mai moară nimeni așa. Mama mea a fost omorâtă de nepăsare”, spune Rodica.
Cazul este cercetat de procurorii de la Parchetul Beiuș, care trebuie să stabilească ce s-a întâmplat în cele opt ore în care pacienta a fost lăsată fără supraveghere medicală.

















































