Un neurochirurg ar fi lăsat-o pe fiica sa de 12 ani să folosească o freză medicală pentru a perfora craniul unui pacient în timpul unei operații

0
Publicat:

O femeie, medic neurochirurg rezident Spitalul Regional din Graz (Austria), a fost arestată după ce ar fi lăsat-o pe fiica sa de 12 ani să folosească o freză medicală pentru a perfora craniul unui pacient, în timpul unei operații.

Incidentul a avut loc în timpul unei intervenții chirurgicale. FOTO Shutterstock
Incidentul a avut loc în timpul unei intervenții chirurgicale. FOTO Shutterstock

Incidentul a avut loc pe 13 ianuarie 2024, când pacientul, în vârstă de 33 de ani, victimă a unui accident, a fost adus de urgență la spital, cu un traumatism cranian grav, potrivit  Mirror.

Intervenția chirurgicală a fost efectuată de un medic primar și un alt doctor, asistați de neurochirurgul stagiar, care a adus-o și pe fiica sa în sala de operație.

Copila a fost lăsată să facă  o gaură în craniul pacientului, pentru introducerea unei sonde, potrivit procurorilor.

Medicul s-ar fi lăudat ulterior că fiica sa tocmai a avut prima operație ginecologică de histerectomie, a declarat procurorul Julia Steiner pentru publicația austriacă Kurier.

„O incredibilă lipsă de respect față de pacient”  

Incidentul a ieșit la iveală în urma mai multor plângeri anonime.

Operația a fost totuși un succes medical, însă procurorul a subliniat că incidentul poate fi considerat „o incredibilă lipsă de respect față de pacient” și că potențialul pericol „nu poate fi minimalizat”.

Potrivit avocatului apărării, fiica medicului nu a forat efectiv, iar medicul care supraveghea intervenția a avut tot timpul controlul asupra instrumentului

Deși „nu a fost o idee bună” să-și aducă fiica în sala de operație, medicul „a plătit deja scump pentru această greșeală” în aproape doi ani de anchetă, a subliniat avocatul Bernhard Lehofer.

Un alt avocat, care reprezintă un alt doctor implicat, a declarat că acesta din urmă nu știa exact ce vârstă are copilul și că i-a permis doar „să-și pună mâna peste mâna lui în timp ce el manevra freza”.

Medicul neurochirurg și celălalt medic implicat au apărut marți, 14 octombrie 2025,  în fața Tribunalului Graz-Est, unde au pledat nevinovați. 

Amintim că, în 2021, un medic din Austria a fost amendat pentru că a amputat piciorul greşit al unui pacient.

Un medic din Germania a fost trimis în judecată pentru uciderea a 15 pacienţi. Anchetatorii suspectează că numărul victimelor ar fi mult mai mare. 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite