Notarul Livia Bara, trimisă în judecată. Este acuzată că a provocat un prejudiciu de peste 400.000 de euro, comumei Sânmartin
0Fosta secretară a Consiliului Local Sânmartin, noratul Livia Bara a fost trimisă în judecată, fiind acuzată că a prejudiciat bugetul comunei cu peste 400.000 euro. Ea ar fi cedat terenuri scumpe din proprietatea localităţii, în schimbul unor suprafeţe fără valoare ale unor rude şi consilieri locali.
Livia Bara este acuzată că, în perioada 2001-2004, la solicitarea mai multor persoane fizice din Bihor şi chiar din alte judeţe, Consiliul Local Sânmartin a aprobat schimburi de teren păguboase pentru bugetul comunei, suprafeţele oferite solicitanţilor fiind în sate mărginaşe ale comunei, iar cele cerute la schimb în staţiunea Băile Felix.
„În 9 situaţii din 10, persoanele fizice care au solicitat schimburi de terenuri au avut drept scop obţinerea de foloase necuvenite, în defavoarea consiliului local, iar pentru schimburile de teren care s-au realizat în perioada 2001-2003, Consiliul Local Sânmartin a ales o procedură aparte, din care primarul comunei a fost exclus”, se arată în comunicatul emis de către Direcţia Naţională Anticorupţie Oradea.
Referatele de specialitate cu propunere de aprobare a schimburilor imobiliare nu au fost întocmite de Biroul agricol din cadrul Primăriei Sânmartin, aşa cum ar fi fost normal, ci de secretarul Consiliului Local, Livia Bara, cu toate că din documentaţie rezulta clar că schimburile de terenuri vizate erau de folosinţă exclusiv agricolă.
„De asemenea, după aprobarea schimbului de teren, înscrisul autentic de schimb imobiliar a fost semnat de inculpată, ca şi împuternicit al Consiliului Local, şi nu de primar, căruia îi reveneau aceste atribute de reprezentant al primăriei în relaţiile cu alte instituţii, persoane juridice şi persoane fizice, conform Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală”, se mai arată în comunicatul DNA.
Potrivit procurorilor, , în calitate de secretar al Consiliului Local, Bara a întocmit referate de specialitate în care valoarea terenurilor din proprietatea Consiliului Local a fost diminuată intenţionat, pentru ca tranzacţiile să primească avizul şi aprobarea consilierilor locali din cadrul Comisiei economice şi a celor din cadrul Consiliului Local Sînmartin.
Printre cei cadorisiţi se numără nepotul secretarei, Florin Ciurdariu, care avea în extravilanul satului Cihei un teren de 22.556 mp în valoare de 29.323 euro şi a primit în schimb 8.025 mp de 288.900 euro. Nevasta nepotului, Daniela Ciurdariu, care cumpărase 62.494 mp în extravilanul Ciheiului, evaluat în 2009 la 43.750 euro, a primit la schimb un teren de 22.035 mp în valoare de 179.000 euro dar şi Elena Bolba, soţia consilierului Cosmin Bonica, care a oferit două parcele totalizând 11.000 mp şi valorând 18.400 euro şi a primit la schimb terenuri valorând peste 500.000 de euro.
„Terenurile cedate de Consiliul Local Sânmartin, fiecare în parte, avea o valoare mai mare decât terenul primit la schimb, cuantumul diferenţelor valorice fiind de 412.850 euro, ceea ce reprezintă prejudiciu cauzat Consiliului Local Sânmartin şi totodată folos necuvenit de care au beneficiat solicitanţii schimburilor de terenuri”, se mai precizează în comunicatul DNA.