Locuitorii din Ioșia și Rogerius reclamă mirosurile "insuportabile" din zonă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii din cartierele Rogerius și Ioșia au sesizat Primăria Oradea cu privire la reaparația mirosurilor "insuportabile" din zonă. Municipalitatea a sesizat Protecția Mediului și Direcția de Sănătate Publică să ia măsuri pentru identificarea sursei de poluare.

"Primăria Municipiului Oradea a fost sesizată recent de cetăţeni cu privire la reapariţia unor mirosuri catalogate drept „insuportabile" în cartierele Ioşia şi Rogerius. În ciuda demersurilor făcute în anul 2010 pentru stoparea acestui fenomen, el continuă să persiste, creând un puternic disconfort locuitorilor, în special în cele două cartiere menţionate", se arată într-un comunicat al Primăriei Oradea.

În urma reclamaţiilor, primăria a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică, Gărzii de Mediu şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului să ia măsuri pentru identificării surselor de poluare a aerului şi să dispună măsurile legale necesare pentru eliminarea acestora. „Sper ca anul acesta să nu se mai întâmple ca şi anul trecut, să avem foarte multe sesizări din zona Ioşia că mirosul este uneori insuportabil, iar cei care trebuie să constate acest lucru să nu facă nimic. De aceea, de la primele sesizări ale cetăţenilor, am solicitat instituţiilor abilitate să-şi facă datoria", a declarat primarul Oradei, Ilie Bolojan.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite