Lecţie de viaţă: Familia care și-a învins handicapul și a răzbit peste prejudecăți

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi surdomuţi, Ionuţ şi Andreea sunt exemplul perfect că în viaţă orice este posibil dacă ştii să lupţi. Cei doi tineri şi-au întemeiat o familie, au învăţat o meserie şi din primăvară vor avea o casă a lor prin Habitat pentru Umanitate.

Fundaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş construieşte cu ajutorul voluntarilor din ţară şi străinătate case pentru oamenii cu venituri mici. „În această primăvară, am avut atât voluntari din Turcia, cât şi tineri orădeni pe şantier”, a spus Emila Popa, manager de comunicare.
ONG-ul îşi propune să sprijine oamenii care se ajută singuri. Una dintre familiile care se vor bucura de o locuinţă nouă de Paşte este formată din doi tineri care au reuşit să se integreze într-o societate ostilă.

Exemplu de voinţă
Ionuţ şi Andreea Mancea s-au cunoscut acum 10 ani la o şcoală pentru surdomuţi, unde el învăţa tâmplărie, iar ea făcea cursuri de coafeză. S-au căsătorit în 2009, dar când Andreea a rămas gravidă socrii au alungat-o.

„Am stat trei luni într-un centru maternal, apoi ne-am mutat în chirie”, a spus tânăra de 24 de ani. „Oamenii ne privesc altfel. Ne e greu să mergem la cumpărături, să găsim o chirie, să găsim un loc de muncă. Dacă nu putem vorbi, oamenii ne acceptă cu greu, dar noi nu renunţăm”, a povestit Andreea. În ciuda greutăţilor, Ionuţ a reuşit să se angajeze tâmplar, iar ea a lucrat cusătoare într-o fabrică. Acum două luni, Andreea a dat naştere celui de-al doilea copil al familiei. Marea lor bucurie este că ambii copii sunt perfect sănătoşi. „Casa nu este un cadou. Locuinţa costă în medie 14.000 de euro şi se plăteşte în rate, pe o perioadă de maximum 20 de ani, rata fiind mai mică de 200 de lei pe lună. Beneficiarii muncesc cot la cot cu voluntarii la ridicarea casei”, a dezvăluit Emil Popa.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite