Laszlo Tokes: „UDMR nu poate îndeplini misiunea de apărare a maghiarilor dacă nu se schimbă“
0Europarlamentarul Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, susţine că este nevoie de o schimbare radicală în politica europeană privind apărarea minorităţilor naţionale, deoarece Bruxelles-ul este mai mult interesat de soarta migranţilor decât de cauza minorităţilor tradiţionale.
“Consider că este nevoie de o schimbare radicală în politica europeană privind apărarea minorităţilor naţionale. În acest context, salut şi eu iniţiativa de lege privind apărarea minorităţilor, aşa numitul Minority SafePack, înaintat de FUEN, împreună cu UDMR, şi chiar se lansează această iniţiativă, pentru care sunt necesare cam un milion de semnături”, a declarat Tőkés László.
Eurodeputatul a menţionat că, în prezent, în contextul fenomenului migraţionist, nu numai identitatea europeană, respectiv cea naţională a membrilor Uniunii Europene este în pericol, dar şi identitatea minorităţilor din Europa.
"Se ştie că în jur de 10% din populaţia UE aparţine unor minorităţi autohtone, tradiţionale, între care şi ungurii din jurul Ungariei, respectiv din România, şi în acelaşi timp, numai 5 % din populaţia Europei Unite reprezintă populaţia emigranţilor. În pofida acestor date, nu se acordă atenţia cuvenită cauzei minorităţilor tradiţionale. Bruxelles-ul este mai mult interesat de soarta migranţilor. Eu nu sunt împotriva acelor care părăsesc ţara din cauză de război sau sunt persecutaţi, dar este clar că cetăţenii Europei trebuie să fie mai bine cinstiţi şi protejaţi,” a spus Tokes.
În legătură cu migraţia, eurodeputatul a precizat că lipsa forţei de muncă în Uniunea Europeană trebuie compensată nu prin importul forţei de muncă din lumea a treia, ci prin politici adecvate, prin aprecierea valorilor familiei, prin politici demografice, privind familia.
"Problema este nu numai de natură politică, ci şi morală. Consider că valorile familiei, de iubire a copiilor, a familiei au slăbit, s-au devalorizat. Bisericile noastre creştine ar putea avea un rol însemnat în vindecarea acestei crize morale. De aceea, asumarea maternităţii ar trebui să se ia în serios. Totodată, nu numai lipsa demografică ci şi migrarea familiilor tinere, care ar trebui ţinute acasă, au efect negativ asupra societăţii", a spus Tokes.
În acest an se marchează 500 de ani de la reforma bisericească din 1517, Tokes Laszlo dorind să atragă atenţia asupra neimixtiunii politicului în Biserică, precum şi asupra "epurării morale şi politice" din sânul organizaţiei care reprezintă interesele minorităţii maghiare.
"Se apropie congresul UDMR. Noi considerăm că, prin alierea UDMR-ului la guvernul maghiar, respectiv la FIDESZ, este o schimbare pozitivă, dar nici UDMR-ul nu poate îndeplini misiunea de apărare a comunităţii maghiare dacă nu se schimbă", a spus Tokes.
Preşedintele organizaţiei Bihor a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Csomortany Istvan, s-a adresat celor aproape 500.000 de cetăţeni români de etnie maghiară sau/şi română care au şi cetăţenie ungară în contextul alegerilor de anul viitor din Ungaria.
“Să fie atenţi, să îşi verifice actele, statutul de a fi înregistrat, de a figura în evidenţele electorale maghiare pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile de peste un an. Noi vom da tot ajutorul, la filialele partidului nostru, la birourile noastre din teritoriu. PPMT, ca şi aliat şi partener strategic al partidelor de guvernământ din Ungaria, va face tot ce este posibil ca acest guvern să îşi poată continua munca începută şi să poată să apere în continuare valorile pe care le-a obţinut în Ungaria,” a declarat liderul PPMT Bihor.