FOTO Cu buldozerul în casă. De ce a fost demolată o locuinţă în care locuiau trei copii şi doi adulţi

0
0

O locuinţă ce a fost ridicată illegal, fără autorizaţie, pe un teren aflat în proprietatea oraşului a fost demolată de Primăria Oradea. Este vorba despre o casă situată în Cartierul Tineretului care ocupa un drum public şi două parcele de teren, destinate construirii unor locuinţe.

“Potrivit Planului Urbanistic Zonal aferent Cartierului Tineretului, construcţia edificată nelegal ocupa un drum public şi 2 parcele de teren - proprietate a municipiului Oradea, destinate construirii unor case. Demolarea s-a realizat pe cale administrativă în baza Dispoziţiei primarului nr. 2436 din 22.09.2014 şi a avut în vedere 2 motive - construirea fără autorizaţie, respectiv pe teren domeniu public şi privat al municipiului Oradea”, au precizat reprezentanţii Primăriei Oradea.

Dispoziţia primarului a fost atacată în instanţa de contencios administrativ de către persoana care a edificat nelegal construcţia, sens în care în final Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 2497/CA/2016 - R, a dispus respingerea acţiunii prin care aceştia au contestat legalitatea actului administrativ de desfiinţare. În construcţia respectivă locuia o familei, doi adulţi şi trei copii.

“Primăria municipiului Oradea prin departamentele sale a invitat în mai multe rânduri familia fie să participe la licitaţia publică de atribuire prin concesiune a unui teren în Cartierul Tineretului, fie să depună dosar în vederea obţinerii unei locuinţe sociale, însă persoanele nu au colaborat cu autoritatea administraţiei publice locale”, au mai precizat reprezentanţii Primăriei Oradea.

Cheltuielile de desfiinţare şi transport a resturilor rezultate din demolare se suportă de către persoana vinovată, astfel cum prevede art. 32, al. 3 din Legea nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
Primăria municipiului Oradea are în vedere desfiinţarea în viitor şi a altor construcţii edificate nelegal pe raza sa administrativ-teritorială şi totodată atrage atenţia cetăţenilor despre necesitatea respectării legii, respectiv avertizează că nu va ezita să demoleze construcţiile realizate fără autorizaţie ori pe domeniul public sau privat al municipiului Oradea.

Mai multe - Oradea

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite