Florica Ungur a fost condusă pe ultimul drum în aplauzele a peste o mie de prieteni și admiratori (FOTO)
0Sute de cunoscuți, prieteni și admiratori ai Doamnei muzicii populare bihorene, Florica Ungur, au condus-o astăzi pe ultimul rând. Personalități din lumea politică și muzicală, profesori și foști elevi ai Floricăi Ungur au aplaudat-o pentru ultima dată. Ambasadoarea Bihorului, așa cum o numesc cei dragi, a avut parte de o ultimă doină pe care i-a cântat-o la adio prietena ei, interpreta Viorica Flintașu.
Peste o mie de admiratori și cunoscuți ai Floricăi Ungur și-au luat adio de la ea astăzi, în capela Hasas din cimitirul Rulikovski. Solista a fost vegheată de familie și de copiii ei de suflet, Alexandru Ungur și Ioana Urs care au fost nevoiți astăzi să-și ia adio.
Un sobor de nouă preoți a ținut slujba de înmormântare, iar foștii colegi, de scenă sau de școală, au spus câteva cuvinte de adio la capătul artistei.
Poate cel mai impresionat rămas bun dintre toate, a fost rostit de interpreta de muzică populară Viorica Flintașu, cea care i-a fost prietenă Floricăi Ungur.
Click pe poze pentru fotogalerie



„Se spune că atunci când moare un om se întristează cerul, dar atunci când moare un artist, plânge tot Universul" a spus cu lacrimi în ochi, Viorica Flintașu. „Despărțirea este mult peste puterea noastră. Florica Ungur a fost o interpretă unică care a slujit cu o credință rar întâlnită cântecul tradițional", a spus artista. Viorica Flintașu a recitat și câteva versuri din repertoriul îndrăgitei artiste: „Vai săraca maica mea, de la multe m-a scos ea (...) de la două nu mă poate: de la dor și de la moarte".
În omagiul adus,Viorica Flintașu a cântat o ultimă doină de jale, la capătâiul marii artiste.
Ultimul drum al Ambasadoarei Bihorului a fost făcut în ropote de aplauze presărate cu lacrimi.