Falsificator harghitean, prins în Oradea cu 20.000 de euro și un milion de forinți falși

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banii falşi au fost schimbaţi la o casă de schimb valutar
Banii falşi au fost schimbaţi la o casă de schimb valutar

Aproape 20.000 de euro și peste un milion de forinți contrafăcuți au fost găsiți de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea în bagajul unui tânăr harghitean.

În momentul percheziției, suspectul se afla în aparatamentul unor orădeni, alături de o tânără în vârstă de 21 de ani, ambii din Harghita. "În urma percheziţiei, au fost descoperite şi ridicate în vederea cercetărilor diverse înscrisuri şi documente ale unor societăţi comerciale, iar în bagajele tânărului de 35 de ani au fost găsiţi 19.500 de euro şi 1.280.000 de forinţi, existând suspiciuni de contrafacere", precizează Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bihor. Iniţial, B.B. a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de miercuri a fost prezentat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de  falsificare de monede sau alte valori, instanţa de judecată emiţând pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Riscă închisoare

"Cercetările vor fi continuate de poliţiştii BCCO Oradea - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 12 ani", a mai precizat Alina Dinu.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite