Dublă crimă la Băile Felix. Suspectul dormise două nopți lângă victime până să realizeze că muriseră

0
Publicat:

Două persoane, care au fost găsite moarte într-o clădire dezafectată din Băile Felix, în prima zi a anului 2026, au fost ucise, au stabilit anchetatorii. Criminalul a dormit două nopți lângă victime până să realizeze că muriseră. Acesta se află acum în custodia poliției.

Cadavrele au fost găsite în prima zi a anului FOTO Arhivă
Cadavrele au fost găsite în prima zi a anului FOTO Arhivă

Cele două trupuri neînsuflețite, un bărbat și o femeie, au fost descoperite în 1 ianuarie, în jurul prânzului, într-un imobil abandonat din apropierea Ștrandul Apollo din Băile Felix. La acel moment, informațiile indicau scenariul unei crime urmate de sinucidere, potrivit bihoreanul.ro.

Crima a fost anunțată pe 1 ianuarie de un bărbat de 29 de ani, care urma să fie identificat ulterior ca fiind chiar criminalul. Acesta a intrat în secția de Poliție și i-a anunțat pe oamenii legii că două persoane zac fără suflare în clădirea fostelor pavilioane din stațiune.

Victimele au fost identificate ca fiind un bărbat de 47 de ani și o femeie de 46 de ani, originari din Oradea, care își duceau traiul prin stațiune și adunau flacoane și sticle. De un an, cei doi se aflau în concubinaj, au stabilit anchetatorii care au pornit încă de la început pe varianta dublei crime. Aceasta pentru că autopsia a scos la iveală faptul că moartea victimelor a fost violentă, ca urmare a unor lovituri primite cu precădere în zona capului.

„S-a stabilit că cele două victime au fost văzute ultima dată pe 19 decembrie 2025, ceea ce ne-a dus la bănuiala că au fost ucise în acea zi”, a explicat procurorul Cristian Ardelean, șeful Secției Urmărire Penală din cadrul Parchetului Bihor și purtător de cuvânt al instituției.

În urma probelor strânse, oamenii au stabilit că autorul crimei este chiar bărbatul de 29 de ani care anunțase autoritățile despre prezența celor două cadavre în imobilul abandonat și care era cunoscut ca o persoană extrem de violentă atunci când consuma alcool. El a fost implicat în trecut în mai multe conflicte violente, niciodată reclamate Poliției, și chiar se legase de turiști prin Băile Felix. Deși a negat la început orice legătură cu moartea celor doi, bărbatul de 29 de ani a recunoscut în cele din urmă că le cunoștea pe victime și le-ar fi lovit violent cu o bară metalică.

Cine este autorul dublei crime din Băile Felix

Suspectul principal este Florin Hendre, un bărbat de 29 de ani, din satul Cordău, care este acuzat că le-a lovit pe cele două victime cu o bară metalică, în clădirea abandonată a fostelor pavilioane din stațiune. Procurorul de caz de la Parchetul Bihor și polițiștii de la Serviciul Investigații Criminale au stabilit că dublul omor a fost comis pe 19 decembrie 2025, iar ucigașul ar fi dormit două nopți lângă cadavre, scrie presa locală.

Legiștii au stabilit că bărbatul de 46 de ani primise trei lovituri în cap, iar femeia de 46 de ani a fost lovită o dată, tot în cap, ambii suferind răni foarte grave, care au dus la scurt timp la deces. Potrivit unor informații, se pare că Hendre ar fi fost deranjat de faptul că victimele voiau să întrețină relații sexuale.

„Inculpatul ar fi avut cu bărbatul și cu femeia un conflict spontan în seara de 19 decembrie 2025, pe fondul consumului de alcool, și a pus mâna pe bară metalică. L-a lovit mai întâi pe bărbat, după care pe concubina acesteia care a intervenit între ei”, a explicat procurorul Cristian Ardelean.

Individul a susținut că nu și-a dat seama că victimele erau decedate decât pe 1 ianuarie 2025, când a și anunțat Poliția din Băile Felix, însă fără să recunoască în primă fază că el le-a ucis.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite