Drama familiei Neşu. La şase luni de la moartea mamei, Mihăiţă Neşu îşi îngroapă şi tatăl: „E un an foarte trist”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul fotbalist internaţional Mihăiţă Neşu trece, din nou, prin clipe grele. Tatăl său, dr. Mircea Octavian Neşu a murit. În primăvara acestui an a murit şi mama fostbalistului, Lucia Neşu, după ce a pierdut lupta cu cancerul.

Mircea Neşu (74 de ani), tatăl fotbalistului Mihaiţă Neşu, a murit, ieri dimineaţă la Spitalul Clinic “Dr. Gavril Curteanu” din Oradea. Potrivit unor surse medicale, tatăl fotbalistului ar fi înghiţit, în urmă cu mai multe zile, o doză mare de medicamente antidepresive. El a ajuns, pe data de 12 octombrie, la Unitatea de Primiri Urgenţe, şi potrivit aceloraşi surse, pe foaia de internare erau trecute printre altele tentativă de suicid şi intoxicaţie polimedicamentoasă.

Cauza decesului, stabilită de legişti

Internat pe secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Oradea, dr. Mircea Neşu a  fost transferat la secţie de Psihiatrie, după care, starea lui s-a agravat şi a fost internat pe secţie de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic “Dr. Gavril Curteanu” din Oradea. Luni dimineaţă, în jurul orei 05.00, medicii au consemnat decesul bărbatului.

“Pe data de 13 octombrie, dimineaţa, a fost internat la spitalul nostru, prin transfer de la ATI Judeţean, şi în cursul nopţii de duminică a fost transferat la secţia de terapie intensivă. Decesul a fost consemnat în acestă dimineaţă, în jurul orei 5", a declarat dr. Claudia Cladovan, managerul Spitalului Municipal din Oradea.

Dat fiind faptul că este vorba despre o moarte suspectă, au fost anunţate şi autorităţile, astfel că Poliţia a demarat o anchetă.

“Luni dimineaţa, în jurul orei 11.00, Poliţia Bihor a fost anunţată telefonic de un reprezentant al Spitalului Municipal Gavril Curteanu despre faptul că un bărbat în vârstă de 74 de ani a decedat la spital. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită după efectuarea necropsiei”, a afirmat subcomisar de poliţie Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Corpul neînsufleţit al lui Mircea Neşu a fost dus la la Institutul de Medicină Legală, pentru efectuarea autopsiei şi stabilirea cauzei morţii.

Vestea morţii i-a surprins pe cei care-l cunoşteau, însă, foştii prieteni sau colegi recunosc că, în utlima vreme, Mircea Neşu s-a schimbat.

“L-am cunoscut foarte bine pe Mircea Neşu, mai ales că am fost colegi. Din păcate, în ultimul timp ne-am întâlnut destul de rar. După ce s-a lăsat de fotbal a terminat facultataea de Medicină, a fost medic şi arbitru. Nu a avut o viaţă prea uşoară, mai ales după accidentul lui Mihăiţă. Ultima dată când ne-am întâlnit am simţit că este schimbat”, ne-a spus Emeric Ienei.

“Am fost colegi în facultate dar şi în Felix. Era un student serios, un om sensibil, un bărbat deosebit. Era un profesionist foarte bun. Viaţa de familie a fost una exemplară. A ţinut ca Mihăiţă să urmeze o carieră în fotbal, şi a luptat foarte mult pentru el după ce s-a accidentat. Tot timpul discuta cu specialiştii şi le cerea părerea în cazul lui Mihăiţă. După decesul soţiei nu am mai prea vorbit cu el. Nu mai răspundea la telefon. A fost un coleg deosebit, un om cultivat şi citit. Vestea morţii ne-a surprins pe toţi foştii lui colegi”, ne-a spus dr. Mariana Mihailov, medic primar la Spitalul Clinic de Recuperare din Băile Felix.

Cine este Mircea Neşu 

Medicul Mircea Neşu s-a născut în anul 1940, în localitatea Cacica (Suceava). A jucat fotbal ca mijlocaş, jucând 145 de meciuri în prima ligă, periodă în care  a marcat patru goluri.  A venit la Cluj în anii ’60 ca student la Medicină şi a rămas în istoria clubului de fotbal. El a câştigat Cupa României din 1965 cu Universitatea, fiind titular într-o echipă devenită legendă. După retragere, Mircea Neşu a rămas în fotbal ca arbitru şi, mai târziu, observator şi oficial în cadrul Comisiei Centrale a Arbitrilor. Între 1978 şi 1986 a oficiat în Divizia A şi B, iar în 1986 a renunţat la arbitraj. După 1990 a revenit în fotbal ca observator de arbitri. Zeci de ani mai târziu, numele Neşu revine la “U” Cluj, odată cu cooptarea lui Mihăiţă în staff-ul “şepcilor roşii.  Problemele în familia Neşu au început să apară după teribilul accident suferit de Mihăiţă Neşu pe când juca fotbal în Olanda.

Imediat după accidentul băiatului său, dr. Mircea Neşu a declarat că a albit complet şi că i s-a terminat jumătate de viaţă. Doctor cu specializare în balneo-fizioterapie, tatăl lui Mihăiţă era conştient că starea băiatului este una gravă. Dar el, ca tată, crede că deasupra medicinei e Dumnezeu. „Trebuie aşteptat, fiecare muşchi are nevoie de luni întregi să-şi reia activitatea. Terapia merge încet. Mihai depinde doar de el. E optimist, puternic, motivat. Ştie că lupta e lungă şi dură", a declarat imediat după accident fostul arbitru. Anii au trecut, Mihăiţă a urmat o serie de terapii, fiind plecat pentru recuperare chiar şi în State.

Tragedia lui Neşu

Transferat în 2009 de la Steaua la echipa Utrecht, Mihai Neşu se afla deja la al treilea sezon în Olanda în momentul în care a avut loc teribilul accident. În mai 2011, ocupa postul de fundaş şi s-a ciocnit în timpul antrenamentului de coechipierul său, Alje Schut. În anul 2011, la patru luni după accidentarea care l-a redus la paralizie de la umeri în jos, Mihai Neşu făcea o declaraţie tulburătoare: „Oamenii au vise cu ei zburând. Subconştientul meu s-a adaptat. Noaptea, visez că merg“. 

În ciuda trecerii timpului, Mihai Neşu a rămas un nume amintit constant în rândul publicului stelist. Totodată, de obicei, fotbalistul alegea să-şi petreacă sărbătorile de iarnă acasă, la Oradea, alături de familie, mereu fiind o prezenţă discretă.

Până să se accidenteze, Mihăiţă Neşu avea o viaţă înfloritoare. Era căsătorit cu Maria, alături de care avea planuri măreţe. Din păcate, după accidentarea din 2011 ttul s-a schimbat. La aproape doi ani de la accident a fost părăsit de cea pe care a iubit-o 12 ani. A urmat o perioadă în care fotbalistul s-a închis în el şi comunica foarte greu cu cei apropiaţi. A decis să se mute din Olanda la Oradea. Din păcate, în urmă cu şase luni, mama fotbalistului a încetat din viaţă după ce a pierdcut lupta cu cancerul. O vreme Mihăiţă s-a refugiat la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea,  iar din această toamnă  a fost adus de bunul său prieten George Ogăraru la Universitatea Cluj, unde va îndeplini funcţia de analist video.

Pe pagina de Facebook a fundaţiei sale, Mihăiţă Neşu a postat un mesaj după decesul tatăşui său.

 “Azi noapte a murit şi tata. Nu s-a sinucis aşa cum s-a anunţat. S-a stins după o săptămână la terapie intensivă, chinuit fiind de insuficienţă cardiacă, respiratorie şi renală. Dumnezeu să-l odihnească! Mă bucur că m-am întors din Olanda şi am putut fi lângă părinţii mei în ultimele lor luni. Să-i mai supăr puţin cu obrăzniciile mele. E un an foarte trist, dar ăsta îi cursul vieţii şi cu ajutorul lui Dumnezeu depăşim toate momentele grele. Mulţumesc tuturor pentru suport şi celor din media, care m-au căutat, să mă ierte, dar să mă înţeleagă că nu vorbesc cu ei” a scris Neşu.

Mai puteti citi:

UPDATE Tatăl internaţionalului Neşu a murit. Mihăiţa Neşu: "Mă bucur că m-am întors din Olanda. E un an foarte greu, dar acesta e cursul vieţii"

Tatăl fostului internaţional Mihăiţă Neşu a murit. Există suspiciuni că medicul s-ar fi sinucis

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite