De Crăciun, bihorenii ies la colindat, ceremoniile cu Turca fiind reprezentantive
0
Specialiștii spun că Bihorul se poate lăuda cu colinde deosebite din punct de vedere literar și ceremonial, colindatul cu Turca fiind o „marcă" a județului. Colindatul cu Turca este specific bihorenilor și amintește de vremurile în care Ajunul Crăciunului răsuna de colinde și veselie, pe ulițele satelor.
„Pentru reuşita colindatului, pregătirile încep cu mai multe săptămâni înaintea sărbătorii Naşterii Domnului la Şcoala colindatului. În repertoriul folclorului tradiţional bihorean există un mare număr de colinde, peste 40, care exprimă, prin diversitatea lor tematică, interferenţele dintre spiritualitatea creştină şi cea precreştină, dintre cântarea religioasă, concretizată în frumoase imnuri de slavă pentru Naşterea Mântuitorului şi elogiul adus muncii omului", scria Delia Ciohodaru, în revista „Lumea satului". Potrivit acesteia, colindele care fac parte din fondul precreştin ne vorbesc despre vechile ocupaţii ale oamenilor, care erau fie păstori, fie vânători sau agricultori.
Colacul, cel mai important cadou
„Întotdeauna, după ce feciorii colindători au terminat de cântat colindele, se rosteşte o urare a colacului, darul cel mai important, prin care se urează gazdelor să aibă recolte îmbelşugate şi noroc de cât mai mulţi viţei, purcei, miei", arată Delia Ciohodaru.
Deși după tipologia colindelor, Bihorul se integrează perfect în structurile folclorice transilvănene, județul nostru se diferenţiază de alte zone prin Turca, acea întruchipare fantastică a unei vietăţi care„ parcă ar fi capră, parcă n-ar fi capră". În realitate este vorba despre o mască costum care se leagă de străvechiul simbolism al caprei, al ţapului, considerate în Antichitatea grecească, în Sărbătorile lui Dyonisos, ca expresii mitice ale fecundităţii. Se face astfel referire directă la câteva dintre însuşirile pe care omul şi le-ar dori şi pentru sine, printre care rezistenţă la boli şi la condiţii ostile de viaţă.























































