Cupa Evantai – un concurs pentru sportivi cu dizabilități | adevarul.ro

Cupa Evantai – un concurs pentru sportivi cu dizabilități

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Sportivii imobilizați în scaun cu rotile s-au înscris într-o cursă demonstrativă.

Sportul nu are granițe și pentru a demonstra acest lucru, la Oradea au fost aduse o sută cinci dovezi. Membri Societății Umbrela a Persoanelor cu Handicap au participat, ieri, la o competiție sportivă organizată în sala de jocuri a Universității Oradea. "Este prima ediție a Cupei Evantai și ne dorim să organizăm acets concurs în fiecare an", ne-a spus Angelica Platon, director executiv al Asociației Surzilor din Oradea.

Concurs de bocce și darts, în premieră

Cei peste o sută de participanți s-au întrecut la fotbal, baschet, tenis de masă, șah, bocce și darts. "Bineînțeles cel mai greu meci a fost în finală, dar am trecut cu bine, doar am câștigat", ne-a spus Nicolae Avram, sportivul care în luna octombrie, la Satu Mare, a ocupat locul cinci la campionatul național de șah pentru persoane cu deficiențe auditive. În competiția de bocce s-au înscris trei echipe. Sportivii de la Asociația Persoanelor cu Handicap Psihic au ocupat locul I, urmați de cei de la Asociația pentru Scleroză Multiplă și reprezentanții Asociației Down.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite