Cum au reuşit o mână de săteni din Bihor să suspende o investiţie europeană de peste 320 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centura municipiul Beiuş e "suspendată". Tribunalul Bihor a admis cererea unor săteni din Tărcaia nemulţumiţi că rămân fără pământuri.
Centura municipiul Beiuş e "suspendată". Tribunalul Bihor a admis cererea unor săteni din Tărcaia nemulţumiţi că rămân fără pământuri.

Un număr de 494 de săteni din comuna bihoreană Tărcaia au obţinut suspendarea realizării unei şosele ocolitoare a DN 76, o investiţie de 320 milioane de lei din fonduri europene, care i-ar lăsa fără cele mai bune terenuri agricole pe care se află sute de sere.

Verdictul a fost pronunţat de Tribunalul Bihor care, în esenţă, a suspendat executarea hotărârilor Consiliului Judeţean Bihor vizând realizarea Centurii ocolitoare a municipiului Beiuş până la finalizarea procesului pornit, în paralel, de aceiaşi localnici din Tărcaia, în care aceştia cer anularea hotărârilor. 

Soluţia instanţei este executorie, dar nu şi definitivă, iar preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a şi anunţat că va fi atacată, în condiţiile în care procedura de licitaţie pentru lucrare este deja în desfăşurare. „Centura Beiuş va fi realizată, procedura de licitaţie fiind în derulare”, a transmis Bolojan, prin intermediul Biroului de presă al instituţiei.

Petiţii, proteste, proces

Realizarea şoselei ocolitoare Beiuş – Ştei, investiţie a Consiliului Judeţean Bihor a obţinut finanţare europeană prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare 2014 – 2020 dar a stârnit încă de la început nemulţumirea localnicilor din Tărcaia, căci traseul ales trece pe terenuri cultivate cu legume, în solarii, care ar urma să să fie expropriate. 

Oamenii au cerut schimbarea amplasamentului atât prin petiţii administrative, cât şi printr-un protest inedit desfăşurat în vară în faţa instituţiei şi, cum nu au reuşit, s-au adresat instanţei de judecată.

Aceeaşi şosea, mai multe exproprieri

Potrivit acţiunii, traseul presupune exproprierea unor suprafeţe uriaşe de terenuri în Tărcaia -  137.613 mp -  din care 65.386 mp proprietate privată a persoanelor fizice. Culmea este că, după cum reiese din document, în 2018 Guvernul Dăncilă a mai dispus declanşarea unor proceduri de expropriere pentru alte 155 de proprietăţi din Tărcaia, în suprafaţă totală de 86.896 mp, pentru aceeaşi centură, dar pe un alt traseu. 

Atât că, amplasamentul respectiv fusese propus în 2011 iar Primăria comunei, deşi condus de acelaşi primar, nu a mai ţinut cont de proiect şi a construit fix pe traseul şoselei staţia de epurare a localităţii. 

„Ne-au luat pământurile, am mutat serele pe altele. Acum ni le iau şi pe acestea. Pentru noi, veniturile din agricultură reprezintă singura sursă de trai”, a explicat pentru Adevărul motivul demersului, Jonas Csaba, unul dintre localnicii afectaţi. 

Procesul pornit pentru anularea hotărârilor CJ Bihor care privesc realizarea investiţiei pe amplasamentul contestat va începe pe 18 noiembrie 2021. În cazul acţiunii de suspendare, verdictul urmează să fie pronunţat de Curtea de Apel Oradea.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Fiul unui fost primar, afaceri de milioane cu deşeuri toxice deversate direct în râu. 19 tone de cianuri, de negăsit

Primăriţa din Bihor acuzată de tentativă la omor merge în arest la domiciliu. Soţul ei rămâne în spatele gratiilor

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite