Cum a fost eliberat condiţionat designerul porno care colecţiona poze cu copii „sexy“ şi abuza fetiţe
0Designerul orădean Andrei Zalder, condamnat definitiv anul trecut la 3 ani şi 4 luni de detenţie pentru că a colecţionat peste 4.000 de imagini cu copii „sexy” şi a abuzat trei fetiţe, a fost eliberat înainte de vreme din Penitenciarul Satu Mare pe motiv că s-ar fi reeducat.
Hotărârea a fost luată de Tribunalul Satu Mare, după ce, initial, Judecătoria Satu Mare s-a opus, pe considerentul că designerul a comis fapte extrem de grave şi “nu a reuşit să dovedească progres în propria conduită pentru reintegrare socială”, motiv pentru care “se impune ca petentul să mediteze asupra conduitei sale viitoare”.
Judecătorii de la Tribunal au avut în vedere, însă, că Zalder a fost activ în spatele gratiilor şi, ca atare, a dat dovadă de reeducare, scriind articole pentru ziarul penitenciarului, organizând expoziţii cu propriile lucrări de arte plastice, participând la concursuri şi la activităţi religioase. Pentru toate acestea, însă, după cum se precizează şi în soluţie, el obţinuse deja avantaje, cum ar fi posibilitatea de a lua masa cu vizitatori, ba chiar şi întâlniri intime.
Nici Judecătoria Satu Mare, şi nici Tribunalul nu au pus în discuţie faptul că perversul care a batjocorit trei fetiţe, dintre care una avea doar 6 ani, a stat încarcerat în penitenciar doar 6 luni din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni care i-a fost aplicată şi din care i s-au mai scăzut cele 11 luni de arest preventiv plus 9 luni pe care le-a petrecut într-un comod arest la domiciliu în vila personală.
Perversul colecţionar
Bărbatul în vârstă de 60 de ani a fost reţinut pe 8 februarie 2017 şi arestat o zi mai târziu, iniţial doar pentru pornografie infantilă prin internet, după ce i s-au găsit acasă, pe telefoane, harduri şi calculatoare, 697 fişiere video şi un număr de 4.157 fotografii cu copii în ipostaze sexuale explicite, fapte pe care bărbatul le-a recunoscut imediat.
Pe parcursul anchetei, însă, procurorii au descoperit că individul nu se limita doar la a privi filmuleţe obscene, ci a molestat trei minore cu vârste între 6 şi 10 ani, motiv pentru care au extins cercetările faţă de el şi pentru coruperea sexuală a unor minori.
Pe două dintre fetiţe Zalder le-a momit sub pretextul că le va face poze de fotomodel, dar le-a hărţuit sexual, "actele constând în mângâieri ale zonei intime şi ale fundului, solicitarea de a realiza poze nud, realizarea unor fotografii în care este prezentată lenjeria intimă a minorei, solicitarea de a trece la «pasul următor», respectiv de a face sex oral cu inculpatul".
Cea mai traumatizantă experienţă a avut-o, însă, fetiţa de 6 ani, ai cărei părinţi erau prieteni de familie cu individul şi pe care acesta "a mângâiat-o de mai multe ori «la păsărică», mai exact cu degetele de la palmă între picioarele acesteia, pentru perioade scurte de timp. De ruşine, minora nu a spus nimănui ce s-a întâmplat", arată rechizitoriul.
Arestat ... la domiciliu
În ciuda gravităţii faptelor comise de designer, în decembrie 2017, Tribunalul Bihor a decis să-i înlocuiască măsura arestului preventiv cu un comod arest la domiciliu, în vila personală, păstrat ulterior pe tot parcursul procesului.
Dosarul Zalder a ajuns în faţa instanţei anul trecut, însă nu se ştie data, întrucât procesul s-a desfăşurat de data aceasta în şedinţă secretă, dosarul cauzei fiind scos inclusiv de pe pagina de internet a instanţei, pentru ca publicul să nu poată cunoaşte datele la care au loc dezbaterile, ori verdictul dat de completul de judecată. Prima soluţie în dosar a fost pronunţată pe 28 martie 2018, de Tribunalul Bihor, care a dispus condamnarea bărbatului la 4 ani şi 5 luni de detenţie, plus 8.000 euro despăgubiri către una dintre victimele sale. Părinţii celorlalte două copile nu s-au constituit părţi civile în dosar.
Sentinţa a fost micşorată, însă, pe 23 octombrie, la Curtea de Apel, la 3 ani şi 4 luni, după ce judecătorii au apreciat că nu ar fi vorba de trei infracţiuni distincte, ci de una consumată în formă continuată.